Latest Posts

Formula 1 trebuie să fuzioneze cu Formula E, în viitor, spune Agag

Vizualizări: 15702

Fondatorul FE, Alejandro Agag, crede că viitorul F1 și al seriei elctrice, constă în fuziunea lor. Cele două Campionate Mondiale încep să aibă din ce în ce mai multe în comun – Mercedes are echipă de FE, iar Alpine și McLaren (a semnat un acord, pentru a se alătura grilei din 2022) se gândesc să se alăture. Pe deasupra, numeroși mecanici și piloți, au făcut parte din F1, înainte să ajungă în FE.

Ian James, directorul echipei Mercedes FE, consideră chiar că Formula E a ajuns la stadiul în care poate furniza F1 cu personal și piloți, nu doar invers, cum se întâmplă acum. Agag, crede însă că trebuie să fie o colaborare și mai semnificativă, deoarece Formula 1 trebuie să devină electrică, cât de curând, așadar soluția ideală este fuziunea.

„Bernie (Ecclestone) ar fi trebuit să preia conducereal FE, să o facă să crească într-un mediu controlat și să decidă în ce direcție să meargă după”, a declarat Agag pentru Car Advice. „Formula E este foarte diferită ca nivel de prestigiu, față de Formula 1, dar tot cred că viitorul îl reprezintă fuziunea lor. Nu știu când se va întâmpla asta și dacă acționarii vor fi dispuși să ajungă la un acord.”

„Dar simt că F1 trebuie să facă tranziția către electric și dacă nu se ajută de FE, atunci va dura cel puțin 19 ani, deoarece abia atunci ni se încheie licența – și atunci va fi prea târziu. Avem drepturile pentru 25 de ani, am făcut 6, mai avem 19. Sunt multe discuții despre combustibili bio, dar este o invenție artificială, pentru oamenii care nu văd dincolo de combustie. Combustibilii bio nu au niciun sens, decât dacă ești determinat să nu schimbi nimic. Și mie îmi place combustia, dar se va încheia cu asta”, a adăugat Alejandro Agag.

Sursa: Formula 1 World Championship
Photocredit: Formula 1 World Championship
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Formula 1 World Championship

Latest Posts

Don't Miss