Latest Posts

FIA WEC – Un nou sezon, o nouă victorie Toyota

Vizualizări: 19677

După cea mai scurtă pauză inter-sezon din istoria WEC, am pornit din nou la drum pentru cel de-al optulea sezon al mondialului de anduranță. Avem nume noi pe grila de start dar în același timp și unele debarcări care ne-ar fi plăcut să mai rămână prin curtea școlii. Din nou Silverstone a fost deschizătorul de drum, doar că de data aceasta cu o cursă de patru ore în locul celor șase cu, care eram obișnuiți. Chiar și așa, am avut totuși acțiune din plin presărată și cu intervenția mamei natură, doar suntem în Anglia, nu?

LMP1

Din prisma participanților la clasa mare, avem ceva modificări față de super sezonul încheiat anul acesta la Le Mans. Toyota a rămas în continuare cu cele două modele TS050 Hybrid, doar echipajul din mașina #8 a văzut înlocuirea “vedetei” Alonso cu Brandon Hartley. Cei mai periculoși rivali ai acestora, să zicem așa, Rebellion Racing, au venit cu două mașini aici dar pentru restul sezonului deocamdată un singur echipaj este confirmat, mai exact cel #1, și el cu modificări în rândul piloților.FIA WEC - Un nou sezon, o nouă victorie Toyota

Dintre cei care au părăsit din păcate competiția sunt rușii de la SMP Racing și americanii de la Dragonspeed, iar în ceea ce-i privește pe tovarășii de la ByKolles rămâne de văzut în ce măsură vor lua parte la acest sezon. Mai rămânem doar cu cei de la Ginetta care după toate belelele de anul trecut sunt prezenți acum cu o echipă de uzină și noul motor AER pentru prototipul lor.FIA WEC - Un nou sezon, o nouă victorie Toyota

În ceea ce privește ordinea de forțe la clasă, nu era niciun dubiu că Toyota va domina din nou frontul P1, lucru care s-a și întâmplat de fapt. Cele două mașini ale constructorului nipon nu au avut nicio problemă în a-și impune propriul ritm, iar victoria s-a jucat între cele două. Singurele momente mai delicate pentru ei au fost atunci când ploaia și-a făcut apariția în ora a doua și s-au încăpățânat să rămână pe slick-uri, piloții având ceva de furcă cu suprafața de rulare. În final au trecut pe la boxe ca mai toată lumea și totul s-a terminat cu bine.

Victoria în final a revenit echipajului #7 Conway/Lopez/Kobayashi, în timp ce podiumul a fost completat de Rebellion #3 cu Ginetta #5 pe locul al patrulea. Atât pentru Rebbelion cât și pentru Ginetta a fost o cursă plină de peripeții, mașinile acestora cu #1 respectiv #6 terminând cursa mult în spate cu diferite probleme. Ginetta #6 cu Oliver Jarvis la volan a fost în centrul unei coliziuni care a scos din joc Ferrari-ul #71 ce se lupta pentru victorie la GTE-Pro.FIA WEC - Un nou sezon, o nouă victorie Toyota

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Aceeași Ginetta #6 trezindu-se la un moment dat cu doar trei roți pe asfalt, cea de-a patra plecând la o mică plimbare prin peisajul pitoresc britanic. Cu bune și cu rele, pentru ei este un nou început de drum și rămâne de văzut cum vor evolua pe parcursul sezonului.FIA WEC - Un nou sezon, o nouă victorie Toyota

LMP2

Și la P2 avem bineînțeles noutăți, echipe noi precum United Autosports, Cool Racing și High Class Racing, toate cu șasiuri Oreca 07, Racing Team Nederland care au trecut și ei de la Dallara la Oreca. Ligier din păcate și-au pierdut toți adepții iar Cetilar Racing sunt singurii care mai aleargă cu altceva în afară de Oreca, respectiv Dallara P217.FIA WEC - Un nou sezon, o nouă victorie Toyota

Avem și un nou producător de pneuri la această clasă în persoana celor de la Good Year care deocamdată încalță doar trei prototipuri, cele două ale Team-ului Jackie Chan DC Racing dintre care #37 a rămas cu acest nume în timp ce #38 a trecut la Jota, structura care de fapt se ocupa și până acum de ambele șasiuri, și mașina High Class Racing. Chiar modelul #38 are și o pictură specială menită să celebreze reîntoarcerea americanilor în campionat.

În ceea ce privește cursa, podiumul a fost disputat între cinci modele, cele două #37 și #38, Racing Team Nederland #29, Cool Racing #42 și Signatech Alpine #36. În final, și după o serie de penalizări, menționez că s-au acordat foarte multe penalizări la toate clasele și pentru tot felul de nereguli, învingător a ieșit echipajul Cool Racing cu trio-ul Lapierre/Cogna/Coigny după un forcing susținut în special în a doua parte a cursei.FIA WEC - Un nou sezon, o nouă victorie Toyota

Podiumul a fost completat de Signatech Alpine și Racing Team Nederland, în timp ce în spatele acestora au sosit cele două echipaje Jota. De menționat aici ghinionul fantastic al celor de la United Autosports al căror prototip s-a oprit pe circuit chiar după primele tururi cu defecțiuni de ordin tehnic. Incidentul a fost parcă tras la xerox cu ceea ce pățiseră cu o zi înainte în cursa ELMS.FIA WEC - Un nou sezon, o nouă victorie Toyota

GTE-Pro

Din păcate la GTE-Pro nu avem noi veniți anul acesta, doar deportările celor de la Ford și BMW care au lăsat clasa doar cu trei constructori, respectiv șase mașini. Ceva este totuși nou, noul Porsche 911 RSR, care deși în linii mari arată cam la fel ca și predecesorul ce încă rulează în IMSA până la finalul sezonului, cei din Zuffenhausen ne promit că mașina are în proporție de peste 90% componente noi.FIA WEC - Un nou sezon, o nouă victorie Toyota

Deși fiind de departe cel mai bătrân model de la clasă, 488-ul celor de la Ferrari s-a dovedit a fi cel mai rapid din calificări, adjudecându-și pole-ul la o diferență de mai bine de opt zecimi față de cel mai apropiat Aston Martin. Același ritm foarte bun l-am văzut și la începutul cursei când băieții din Maranello și-au arătat clar intențiile la victorie.FIA WEC - Un nou sezon, o nouă victorie Toyota

Mașina #51 se alege cu o ușoară pană de cauciuc, dar nimic ce nu poate fi recuperat, mai ales când rulezi cel mai rapid de la clasă. Situația se schimba însă când a început să plouă, iar după ce toată lumea a trecut pe anvelope de ploaie conducerea clasei a trecut în contul celor de la Porsche. A urmat apoi abandonul Ferrari-ului #71 după contactul cu Ginetta #6, dar sora #51 încă era în cărți pentru victorie.FIA WEC - Un nou sezon, o nouă victorie Toyota

Cele două Porsche-uri deși la conducere pierdeau constant secunde în fața celor de la Aston Martin al căror model #97 se bătea la podium, și Ferrari-ul #51 care venea foarte tare din spate. Pentru Porsche oricum situația nu era prea strălucită în condițiile în care trebuiau să facă un stint dublu cu anvelopele pe final.

După ultima intrare la boxe, cele două modele 911 ies tot la conducere și cu pneuri noi totuși, dar doar pe partea stângă. Ferrari este la coada acestora iar Aston pe patru, toate cu șanse la victorie. Primul care cade este Ferrari-ul, numărându-se printre cei cu penalizări primite și în final eșuează la marginea podiumului. Aston-ul avea șanse bune la victorie fiind clar mai rapid decât cele două Porsche-uri doar că se pierde în trafic pe final și nu reușește decât un loc trei.FIA WEC - Un nou sezon, o nouă victorie Toyota

Porsche face dubla, cu puțin noroc ce-i drept dar până la urmă rezultatul este cel care contează și nu în ce condiții a fost obținut. Rămâne de văzut cum va evolua clasa pe parcurs.FIA WEC - Un nou sezon, o nouă victorie Toyota

GTE-Am

O tonă de noutăți și la Am, începând cu Aston Martin care de acum vine și aici cu nou Vantage, trei noi Ferrar-uri (două sub tutela AF Corse și unul înscris de Red River Sport) și un al doilea Porsche de la Project 1 rulat de un anume Ben Keating.FIA WEC - Un nou sezon, o nouă victorie Toyota

Și aici disputa pentru locurile fruntașe a fost acerbă, toți constructorii având mașini implicate la un moment dat în lupta la vârf. Cea mai ghinionistă mașină de pe circuit a fost de departe Porsche-ul Proton #88 care săracul nici el nu mai știe câte penalizări a primit și pentru ce, una de exemplu a fost pentru oprirea la standul greșit și obstrucționarea altei mașini.

FIA WEC - Un nou sezon, o nouă victorie Toyota

Două Porsche-uri, #77 și #86 au condus la un moment dat, doar ca să pice în clasament pe final. Printre incidentele de la clasă amintim contactul dintre Aston-ul TF Sport și Porsche-ul Project 1 #56 de la începutul cursei, ambele rasucindu-se pe circuit. Finalul le-a aparținut celor de la Ferrari cu două mașini pe podium, AF Corse #83 în postura de învingători și MR Racing #70 pe locul trei. Între acestea s-a poziționat Aston-ul #98 cu trei modele 911 în spatele lui.FIA WEC - Un nou sezon, o nouă victorie Toyota

Cu WEC ne întâlnim din nou pe 4 Octombrie la Fuji, acasă la Toyota pentru o cursă de șase ore pe care japonezii o vor câștigată cu orice preț.

Rezultate Complete

Sursa: Cosmin Milcu/GP24.ro
Photocredit: WEC, Toyota Gazoo Racing, Rebbelion Racing, Ginetta, Oreca, Porsche Motorsport, Ferrari Races, Aston Martin Racing
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Cosmin Milcu/GP24.ro

Latest Posts

Don't Miss