Latest Posts

F1: Vettel trece și el la Sim Racing

Vizualizări: 10113

Pilotul german de la Ferrari, Sebastian Vettel, a anunțat că dorește să intre și el în lumea SIM Racing-ului.

Acesta și-a comandat un Sim rig, iar el a declarat: “Adevărul este că nu am avut un simulator până acum așa că nu am fost tentat să încerc, deoarece nu am avut șansa. Am auzit multe lucruri bune despre SIM Racing și m-am gândit, până la urmă, să îmi cumpăr un simulator și să încerc și eu, doar că trebuie să îl setez așa cum trebuie.”

Sebastian Vettel a mai spus că focusul său va fi in cursele din lumea reală și nu în SIM Racing.

“Nu vreau să îmi creez o carieră din asta, ci încerc să concurez doar de distracție. Cursele trebuie să se țină în lumea reală, iar pe ele mă voi concentra cel mai mult. Știu că sunt mulți oameni care iau aceste competiții virtuale în serios și că își petrec mult timp în acestea, dar eu prefer să mai fac și alte lucruri pe lângă asta, deci va fi un soi de mix” a mai zis Vettel.

Deja câțiva dintre piloții de F1 și-au consolidat deja și o carieră în motorsportul virtual printre ei numărându-se Max Verstappen, Lando Norris, dar și coechipierul lui Vettel, Charles Leclerc.

Sursa: Autosport.com
Photocredit: Autosport.com
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Autosport.com

Latest Posts

Don't Miss