Latest Posts

F1: Plan nou pentru calendarul sezonului 2020

Vizualizări: 19416

Șeful Formulei 1, Chase Carey, a prezentat un plan nou pentru calendarul sezonului 2020 al Marelui Circ.

Planul său, cel puțin pe hârtie, arată așa: debutul sezonului urmează să fie în Austria(3-5 iulie). Sezonul va porni la drum din Europa în lunile Iulie, August, finalul stagiunii europene fiind pe la începutul lui Septembrie. După Europa, din septembrie până în Octombrie, acțiunea se mută către Euraasia și Asia. Noiembrie va reprezenta tranziția din Asia în America, iar în Decembrie, totul se mută în orientul mijlociu.

Chase Carey insistă ca acest sezon să aibă între 15-18 curse. Trebuie să menționăm un lucru, acest plan este doar provizoriu. Cel mai important este ca autoritățile locale, dar și evoluția bolii sa permită organizarea acestui sezon, implicit activarea acestui plan.

Există zvonuri cum că în Europa putem avea câte două curse în același loc, exemplul principal fiind Austria cu un double header la doar o săptămână distanță unul față de celălalt.

Sursa: Author-Andrei Mangalia
Photocredit: Motorsport.com
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Author-Andrei Mangalia

Latest Posts

Don't Miss