Latest Posts

F.R.A.S prezintă Campionatul Național Digital pe Circuit

Vizualizări: 17624

Din cauza coronavirusului, motorsportul românesc a luat o pauză forțată, deși multe campionate trebuiau deja sa își desfășoare activitatea. Cum nu a fost posibil, Federația Română de Automobilism Sportiv a decis lansarea unui campionat virtual numit Campionatul Național Digital pe Circuit Betano și un posibil rival pentru Racing League Romania.

Campionatul va avea 8 etape, iar acestea sunt: Silverstone-18 Aprilie(et.1), Red Bull Ring-25 Aprilie, Nurburgring-2 Mai, Barcelona-9 Mai, Mugello-16 Mai, Imola-23 Mai, Spa-Francorchamps-30 Mai, iar finala se va ține pe Motorpark România-6 Iunie.

Precalificările se vor ține din duminica de după cursă până în vinerea de dinaintea etapei, iar primii 30 se vor duela sâmbăta, atunci când au loc cele două manșe de concurs.

În campionat pot participa piloții licențiați FRAS pe 2020 ce au înscrierea gratuită, dar și nelicențiați. Pentru aceștia, obtinerea licenței este simpla. Costul acesteia este de 20 de euro pentru tot sezonul, iar per etapă se va percepe o taxă de înscriere de 5 euro.

Premiile sunt unele pe măsură. Pentru cei care au licență FRAS și concurează în acest campionat vor avea în 2021 licență gratuită, iar pentru gamerii campioni se vor asigura cursuri de pilotaj la școlile acreditate de federație.

Cerințele pentru a concura sunt următoarele: sistem de operare Windows, un volan sau simulator (recomandarea noastră este să aveți un volan cu o rotație de peste 900 de grade) și jocul Assetto Corsa (cel simplu). Atenție! Jocul trebuie să fie achiziționat pe Steam pentru a juca în multiplayer. Toții concurenții vor folosi același material de concurs: Mercedes Benz AMG GT3.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Acțiunea va putea fi urmărită pe canalul de Youtube al FRAS, dar și pe tv la Pro X în direct.

 

Sursa: Author-Andrei Mangalia
Photocredit: Fras.ro
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Author-Andrei Mangalia

Latest Posts

Don't Miss