Raliul Bucovinei revine după trei decenii în calendarul Campionatului Național de Raliuri și va deschide ediția 2020, urmând să fie considerată o etapă Joker. Etapa va avea maxim 80 de kilometri de probă specială și se va desfășura doar într-o singură zi. Evenimentul se va desfășura în perioada 24-25 aprilie, concursul efectiv urmând să aibă loc pe 25 aprilie.
Sportivii vor putea concura la orice clasă și cu orice mașină. Participanții vor avea două puncte bonus de participare, iar dacă încheie în clasamentul general, atunci vor mai beneficia de alte trei puncte.
Astfel, un concurent poate obține un total de maxim 5 puncte. În ceea ce privește Campionatul Național de Rally 2, concurenții vor beneficia de punctaj de etapă normală. Super Speciala va avea loc în centrul municipiului Suceava, în timp ce probele speciale se vor desfășura în zonele turistice din județ. Etapa se va desfășura exclusiv pe asfalt.
Ultima oară când a avut loc Raliul Bucovinei s-a întâmplat în 1989, când centrul raliului a fost la Câmpulung Moldovenesc, iar victoria a revenit echipajului format din Ludovic Balint și Constantin Zărnescu.
Raliul Bucovinei va fi a 10-a din istoria acestei competiții, care a debutat în 1969. Cea mai lungă perioadă consecutivă a fost între 1984 și 1989. Recordul de victorii îi aparține lui Ștefan Vasile, cu trei succese în 1985, 1987 și 1988, atunci când a făcut de fiecare dată echipă cu Ovidiu Scobai.
A doua etapă din Campionatul Național de Raliuri 2020 va fi Raliul Harghitei, urmând să se desfășoare în perioada 1-2 mai.
În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)
Photocredit: FRAS (Federația Română de Automobilism Sportiv)
Sponsor:
Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.