Latest Posts

Ediția 2019 a CEC Ori Cup cu 3 echipaje din Timișoara

Vizualizări: 17331

„The Central European ORI CUP”, o competiție automobilistică tot mai cunoscută și în tara noastră, urmează să alinieze la startul celui de al 23-lea an de activitate și sportivi din România.

„The Central European Cup”, sau prescurtat „C.E.C. Ori Cup” este o competiție automobilistica ce se desfășoară în Europa Centrală și de Est. În anul 2019, calendarul competițional îi va purta pe sportivi prin: Ostrava (Cehia), Myslowice (Polonia), Timișoara și Satu Mare (România) și Spisska Bela (Slovacia).

Pentru A.S. „Clubul Sportiv Daniela Zaharie” și echipa de automobilism Sport Masters Year 2012, anul 2019 este al 5-lea sezon de participare în prestigioasa competiție europeană și al doilea an consecutiv în care are privilegiul organizării a două etape.

„Etapele 5 și 6 din CEC Ori Cup vor avea loc în Timișoara și localitățile limitrofe în perioada 23-24 august 2019 și vor fi incluse, împreună cu etapa a 5-a din Campionatul județean de AutoSlalom și alte câteva surprize, în programul “Memorialului Daniela Zaharie”, cel mai complex eveniment organizat de noi.” au declarat organizatorii

Ediția 2019 a CEC Ori Cup cu 3 echipaje din Timișoara

Imagini de la etapa “Memorialul Daniela Zaharie 2018” pot fi vizualizate pe pagina echipei:

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

https://www.facebook.com/pg/smy2012/photos/?tab=album&album_id=1980574258900515

Ediția 2019 a CEC Ori Cup debutează în 31 mai, în Cehia cu „1. & 2. czec round CEC 2019 – DRIVING WHEEL OF OSTRAVA 2019”. Echipa timișoreană Sport Masters Year 2012 va fi reprezentată de 3 echipaje: C. Setyar/ C. A. Setyar; A. Galea / R. Potocean și D. Mateuț/A. Zaharie.

Tot în zona concursurilor de orientare, echipajul Mateuț/ Zaharie va participa acest weekend, în data de 11.05.2019 la concursul „XV. Rocnik Rally Strba”, a treia etapa din campionatul de orientare al Slovaciei.

Detalii despre concurs, pot fi găsite pe pagina Clubului  AtoMotoKlub Spisska Bela:

http://www.amkspisskabela.sk/?fbclid=IwAR1T3stEWPaoKTCq0ABSMkUXbbOlNdY4I1h3_90DHPcBq4_QLjVWKfUyMII

Ediția 2019 a CEC Ori Cup cu 3 echipaje din Timișoara

De asemenea, mai multe informații despre „The CENTRAL EUROPEAN CUP – International Automobile Orientation Competition” pot fi găsite pe pagina oficială: https://www.facebook.com/CECoriCUP

  • Sursa: Sport Masters Year 2012
  • Photocredit: Clubul Sportiv Daniela Zaharie
Sursa:
Photocredit:
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Latest Posts

Don't Miss