Latest Posts

Din Spatele Cursei: Ionut Hadăr – „Motorsportul este un microb cu care te naști.”

Vizualizări: 24145

Prin acest proiect dedicat oamenilor din spatele cursei dorim să scoatem la lumina povesti, emoții și sentimente mai puțin văzute, mai puțin cunoscute. Alături de Ionut Hadar povestim în interviul acesta despre cum a luat naștere echipa Chrono Track, despre cum se văd cursele din spatele aparatului de cronometraj dar și cum se trăiesc emoțiile din postura unui cronometror.

Din Spatele Cursei: Ionut Hadăr - „Motorsportul este un microb cu care te naști.”

Salutare, Iți mulțumim că ai acceptat invitația noastră. Acest proiect dorește să pună în lumina viață din spatele cursei, emoții, sentimente ascunse dar și adrenalina.
Salutare și vouă și mulțumesc pentru că oferiți posibilitatea oamenilor din spatele cursei să prezinte ce înseamnă o competiție, indiferent de natura ei, complexitatea ei și multitudinea de oameni implicați pentru că o etapa să se ridice la nivelul așteptărilor.

De unde pasiunea pentru Motorsport?
Motorsportul este un microb cu care te naști. De mic te joci cu mașinuțele, le desfaci, încerci să le îmbunătățești, le strici și le repari. Așa este și când devi adult, doar că scala la care ne raportam se schimbă, complexitatea și responsabilitatea cresc foarte mult.

Din Spatele Cursei: Ionut Hadăr - „Motorsportul este un microb cu care te naști.”

Cum a luat naștere echipa ChronoTrack?
Echipa ChronoTrack s-a înființat în 2018 că rezultat al evoluției mele și a colegului Alex Birlea în organigrama federației, unde am văzut că există un viitor pentru noi. Am primit încrederea din partea conducerii FRAS pentru a face parte din dezvoltarea sistemului de live timing și a cronometra un sezon întreg. Rezultatele au fost cele așteptate, chiar dacă la început lucrurile au necesitat nopți de nesomn pentru rezolvarea problemelor cu echipamentele de transmisie.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Totodată noi suntem responsabili de inventarierea echipamentului de cronometraj, serviciul acestuia, upgrade, achiziții și dezvoltare. Pe latura de comunicare cu arbitrii, am ținut traininguri de dezvoltare la Sibiu, Brașov, Tg. Mureș dar și traininguri online, pe RallyControl.ro disponibile tuturor arbitrilor care se loghează acolo. Sunt lucruri de care suntem mândrii, am reușit în mai puțîn de 2 ani să gestionam personal și să lucram cu echipamente profesionale.

Că premiera pentru noi, anul 2019 a însemnat doua evenimente reușite în afara țării, în Bulgaria, în colaborare cu FRAS. Aici am cronometrat etapele de viteză în coastă de la Sliven și Leaskovet. Prietenii de acolo au fost foarte mulțumiți de rezultate și de profesionalismul nostru, urmând să colaborăm pe viitor și la alte etape. Prin urmare vă invit să dați un like paginii de Facebook ChronoTrack pentru a fi alături de noi la viitoarele competiții.

Din Spatele Cursei: Ionut Hadăr - „Motorsportul este un microb cu care te naști.”

Cursele presupun și momente mai puțin plăcute. Ce înseamnă acestea?
Cu siguranță cele mai multe momente într-o cursă sunt plăcute, începând de la startul festiv și terminând cu festivitatea de premiere. Însă părțile negative sunt cele care te întăresc că echipă și sunt cele care iți arată că mai ai de învățat. Momentele neplăcute sunt cele în care echipamentele folosite de colegii cronometrori din FRAS au probleme înainte de start sau în timpul desfășurării cursei.

Cu siguranță ați văzut momente în care ceasul de start se oprește, transmisia de timpi nu funcționează sau neatenția cronometrorului din post duce la stricarea unor echipamente. Din păcate aceste evenimente pot genera întârzieri în startul cursei, iar presiunea pe care o resimțim că și cronometrori pricipali este mare. Însă, ce pot să vă spun este că fiecare eveniment nedorit este tratat cu maximă seriozitate, îl prevenim pe viitor și încercam rezolvarea lui pe moment, altfel apelăm la măsurile de back-up.

Din Spatele Cursei: Ionut Hadăr - „Motorsportul este un microb cu care te naști.”

Ce înseamnă responsabilitatea unei etape de rally din perspectiva unui cronometror?
O etapă de rally începe pentru noi miercuri seara, când pregătim și încărcam echipamentul în mașina, urmând că joi să plecam spre locul desfășurării cursei. Odată ajunși acolo începe descărcarea lui, verificarea, sortarea în funcție de probe și înmânarea acestuia către arbitri. Tot în ziua de joi se fac recunoașterile probelor unde notăm nivelul de semnal GSM, pe diferite rețele mobile, din zonele de CO, Start, Sosire și Stop.

Acest lucru este esențial pentru a câștiga timp în timpul desfășurării concursului și a ne asigura că live timingul funcționează. Ziua de vineri începe de dimineața, de obicei cu Shakedown-ul, sesiune în care echipajele împreună cu echipa tehnica setează mașinile. Acesta este și pentru noi un test, pentru a ne asigura cu ultimele modificări la sistemele de transmisii funcționează. Zilele cu probele speciale sunt cele așteptate de toți, în care ne bucuram să parcurgem probele pline de spectatori și fotografi, să ne revedem cu colegii arbitri și să demonstram evoluția tuturor.

Diferențele față de acum 3 ani sunt imense. Dotarea tehnică este adecvată vremurilor noastre, nu mai vorbim de o grămadă de cabluri vechi și aparatură complicată, pe care puțini au reușit să o înțeleagă. De obicei o etapă de raliu solicită aproape tot echipamentul de cronometraj de care dispunem. Noi îl împărțim în fiecare post cronometrat în aparatura principală și aparatură de backup. Orice s-ar întâmpla dorim să ne asigurăm că echipajele au timpul real pe proba specială.

Din Spatele Cursei: Ionut Hadăr - „Motorsportul este un microb cu care te naști.”

Sunteți printre acele persoane care văd cursa cu alți ochi. Ce presupune desfășurarea unei etape de Viteza în Coasta?
Viteza în Coastă este competiția în care timp de 2 zile mii de oameni stau cu un ochi pe trasele concurenților și cu un ochi în telefon pentru a vedea timpii obținuți pe urcare. Din punct de vedere tehnic, o etapă de viteză în coastă este mai relaxantă, aparatura de cronometraj fiind mai puțina. Aici avem spre deosebire de raliu, un ceas de start analogic, programabil cu diferite setări de timp, iar startul și sosirea sunt dublate cu două rânduri de fotocelule și cronometre.

Nu puține au fost momentele în care aparatura de cronometraj principală a fost zburată pur și simplu de pe linia de start sau sosire de către concurenți. O altă deosebire față de raliu, este postul de STOP, în care concurenții își văd (în condiții de semnal GSM) timpii obținuți pe urcare. Îmi aduc aminte primele curse de coastă la care am încercat aparatura de live timing. Erau momente în care concurenții ajungeau în STOP, iar timpii nu erau încă ajunși pe monitoare.

De obicei acest lucru se întâmplă la favoriți, ultimele mașini, momente în care toată lumea era pe telefon și rețeaua încărcată. Au fost multe discuții despre acest lucru, cum că am „frauda” timpii, însă toate acestea se datorau primelor versiuni de software încărcate pe aparatura de live timing. Acestea trimiteau informația prin SMS, ia uneori acesta avea nevoie de 1-2 minute că să ajungă la destinatar.

Astăzi, după îmbunătățirea constantă a sistemului, avem că viteză de transmisie sub o secundă pe monitoare și pe telefoane, lucru de care suntem mândri. Că o întâmplare haioasă, am primit din nou „reclamații” cum că timpii ajung prea repede și dispar de pe monitoare până să ajungă concurentul să vadă rezultatul.

Din Spatele Cursei: Ionut Hadăr - „Motorsportul este un microb cu care te naști.”

În motorsport emoțiile se trăiesc la intensitate maxima. Cum se simt emoțiile din spatele cursei?
Cu siguranță emoțiile pe care noi le simțim sunt diferite față de ce simt echipajele. Suntem cei care intrăm primii pe probă și ultimii care termină concursul, atunci când ultimul arbitru a predat echipamentul. Însă trecând peste toate, lucrul comun cu actorii principali ai unui concurs este satisfacția de la sfârșit și mândria că ai făcut parte dintr-o etapă de campionat național.

Din Spatele Cursei: Ionut Hadăr - „Motorsportul este un microb cu care te naști.”

Descrie-te în câteva cuvinte.
Niciodată nu mi-a plăcut să mă descriu, cred că oamenii care mă cunosc au deja o opinie formată despre mine. Pentru cei care nu mă cunosc, mă numesc Ionut Hadar, am 28 de ani și îmi place să cred că sunt o persoană de încredere, sociabilă care se integrează ușor în orice colectiv. De profesie sunt inginer electronist la o multinațională din Sibiu.

Activitatea în cadrul raliurilor am început-o în 2012 o dată cu IRC Sibiu, din postura de voluntar. Doi ani mai târziu, 2014 am devenit stagiar în Colegiul de Arbitri Sibiu unde am avansat treptat iar în 2018 am devenit cronometror în cadrul FRAS. Consider că am avut o evoluție pozitivă, din care am învățat, trecând prin toate posturile începând de la voluntar până la oficial FRAS.

Din Spatele Cursei: Ionut Hadăr - „Motorsportul este un microb cu care te naști.”

Ce presupune aparatura de cronometraj?
Aparatura de cronometraj este unealta cu care noi ne desfășuram activitatea. Începe de la cabluri, antene, trepiezi și se termină cu cronometrele, module de transmisii de timp și ceasuri. Toată multitudinea aceasta de echipamente asigură buna desfășurare a competiției și le oferă siguranță colegilor de pe probe atunci când o au în mâini.

 

Din punct de vedere tehnic mai greu la Coasta sau la Rally?
După cum am amintit mai sus, o etapă de raliu este mult mai grea tehnic decât o etapă de coastă. Aparatura este mai numeroasă, arbitri mai mulți, situații mai complexe de gestionat. Însă nici o etapa de coastă nu este ușoară, acolo fiind transmiși mii de timpi către centrul de calcul, în decursul a două zile. Pentru că evenimentul să fie un succes toate acestea, atât echipamentul cât și echipele de pe probe și centrul de calcul trebuie să coopereze.

Din Spatele Cursei: Ionut Hadăr - „Motorsportul este un microb cu care te naști.”

Te-ai gândit vreodată să treci de cealaltă parte a liniei de start?
Da, răspunsul este da, m-am gândit și o să ajung să concurez măcar o dată la o etapă de CNVC. Știu că pot să fiu și eu undeva de la mijlocul clasamentului în sus. Până acolo însă financiar am alte priorități.

În următorul material vom trece de la etapele de rally și viteza în coasta la reîntâlnirea cu natura. Vom descoperi împreună povesti din spatele etapelor de off road.

Sursa: GP24 Author, Ana Maria Florea
Photocredit: Arhiva Personala - Ionut Hadăr / MPhotography / Rallyzoom.ro / Vali Vasiliu / Sabin Cercel Photography
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

GP24 Author, Ana Maria Florea

Latest Posts

Don't Miss