Latest Posts

Din nimic spre pole. George Russell va pleca primul în Marele Premiu al Ungariei

Vizualizări: 12958

George Russell reușește primul său pole din carieră. După un tur magnific, pilotul celor de la Mercedes reușește un timp de 1.17.377, fiind cu o jumătate de zecime mai rapid decât Carlos Sainz. Pe locul 3 s-a clasat Charles Leclerc, la aproape 2 zecimi de timpul de pole.

„Nu credeam că sunt în stare de așa ceva” recunoștea George Russell. “Pentru noi ca echipa este fabulos. Ieri a fost probabil cea mai grea zi de vineri din întreg sezonul. Am stat până la 11 noaptea gândindu-ne la soluții. Moralul era aproape jos, ne simțeam pierduți”.

În Formula 1 diferența se face la miime de secundă. Acum un pilot poate fi jos, peste 10 minute să conducă. Această sesiune de calificări ne-a arătat acest lucru.

A fost o sesiune unică. Putem să privim rezultatele. La prima vedere sunt uimitoare, de fapt acesta este adevărul. Ploaia care a apărut de dimineață și la prânz a spălat tot cauciucul de pe asfalt, acesta devenind verde. Dintr-o linie întâi care părea foarte ușor de obținut după ziua de vineri, Ferrari nu a obținut nici măcar pole-ul. George Russell le-a stricat calculele.

Din nimic spre pole. George Russell va pleca primul în Marele Premiu al Ungariei

Începem chiar cu echipa favorită din acest weekend. Leclerc s-a plâns la finalul calificărilor de pneuri: “nu am avut aderență”. În primul sector, piloții Ferrari nu au avut pneurile în temperatură. În celelalte doua, mașina roșie a fost doar marginal mai rapidă decât monopostul lui George Russell. Echipa a încercat câteva tipuri de outlap-uri, nimic nu a reușit. Sainz s-a pliat mai bine pe aceste condiții. Pilotul spaniol se apropie din ce în ce mai mult de colegul său ca ritm de cursă și calificare. Progresul este vizibil, iar mâine va da testul final. Charles Leclerc a mers mediocru pe tot parcursul calificărilor, în niciun moment nu a sclipit.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Mercedes reușește încă o performanță notabilă după ce Lewis Hamilton și George Russell au împărțit podiumul în Franța. Putea fi chiar o primă linie Mercedes. Hamilton a avut probleme cu flapsul DRS care nu s-a deschis la ultima ieșire din Q3. Până la urmă a fost pole-ul lui Russell, primul din cariera sa.

Red Bull Racing a avut cea mai slabă sesiune de calificări din ultimii 2 ani. Sergio Perez a avut încă un weekend dezastruos. Acesta s-a plâns că a fost incomodat de Kevin Magnussen, însă nu a pierdut foarte mult timp acolo. Max Verstappen a avut ghinion la ultima încercare din Q3. “Nu am putere”, se auzea vocea lui Max pe radio. Până la urmă nu a fost sa fie. Max putea sa se bată chiar la pole cu George Russell. Problema nu este una gravă. Helmut Marko a dat asigurări că se va rezolva fără penalizări.

Statistica îl ajută pe Verstappen, în ultimele 3 curse atunci când a pornit din afara top 10 a reușit să obțină podiumul. De asemenea, este prima sesiune de calificări după Bahrain 2018 când Lewis Hamilton și Max Verstappen nu se află în primele 3 linii. Atunci amândoi au primit penalizări pe grilă.

Din nimic spre pole. George Russell va pleca primul în Marele Premiu al Ungariei

McLaren pare într-o continuă creștere de formă. Lando Norris a reușit clasarea în linia a doua. Mașina portocalie a fost foarte rapidă în acest weekend. Ricciardo a acuzat din nou un ecart de peste 6 zecimi până la colegul său. Australianul va împărți linia a 5-a cu fostul său coleg de la Red Bull, Max Verstappen.

Alpine a arătat la rândul său nesperat de bine. Pentru un circuit grevat de nivelul de downforce, monopostul albastru a fost foarte rapid. Esteban Ocon și Fernando Alonso vor pleca de pe 5 și 6, cei 2 fiind despărțiți de doar 6 sutimi.

Alfa Romeo respiră. Valtteri Bottas și Guanyu Zhou au trecut în Q3 respectiv Q2. Locul 8 Bottas, Zhou pe 12. Este prima oară după 2007 când Sauber are ambii piloți în top 12 pe grila din Ungaria

Haas a acuzat problemele avute și de Ferrari. Mașina albă nu a reușit să se înțeleagă cu pneurile. Vom vedea mâine ce va face Kevin Magnussen cu al său monopost updatat. El va pleca de pe 13, Mick Schumacher de pe locul 15.

Din nimic spre pole. George Russell va pleca primul în Marele Premiu al Ungariei

Sebastian Vettel era încrezător că poate ajunge în Q3. A fost doar o iluzie. Este pentru prima oară din 2008 când germanul nu se află in Q3. Va pleca de pe un modest loc 17, Lance Stroll se află mai în față pe 14.

Pentru AlphaTauri a fost o sesiune dezastruoasă. Cu timpul anulat din cauza limitei pistei, Pierre Gasly s-a ales doar cu locul 19. Tsunoda va pleca de pe 16.

Spuneam mai sus de faptul că piloții pot fi pe un loc slab, iar apoi peste 10 minute să fie în fruntea clasamentului. Ei bine, se poate și invers. Nicholas Latifi a reușit performanța să ajungă de pe primul loc în P3 pe ultimul loc în calificări. Nu mai are rost să amintim diferența până la timpul lui George Russell. Nici Albon nu a arătat prea multe, locul 17 fiind cel pe care l-a ocupat pilotul tailandez.

Maine se anunță din nou ploaie la prânz. Oricum, este greu să facem un pronostic referitor la soarta cursei. Startul va fi foarte important. George Russell va avea o șansă chiar la victorie

Sursa: GP24 Media / Ionut Popa
Photocredit: Formula 1 Fans Romania
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

GP24 Media / Ionut Popa

Latest Posts

Don't Miss