Latest Posts

CNVC: Cupa Reșița, victoria lui Emil Nestor și ziua celor 4 recorduri

Vizualizări: 14839

Emil Nestor este noul deținător al recordului pe traseul de viteză în coastă de la Reșița. Pilotul de la RWD Racing Team a îmbunătățit cu aproape trei secunde cel mai bun timp din istorie și a bifat totodată a doua victorie consecutivă din acest sezon al Campionatului Național de Viteză în Coastă Total.

Pe prototipul Normal M20FC, Nestor a dominat și prima zi de recunoașteri și antrenamente, când a bifat cel mai bun timp, 2:05,906, la capătul celor 5 urcări. Chiar și așa, era la mai bine de o secundă de recordul stabilit anul trecut de Silviu Dumitrescu, un spectaculos 2:04,784.

Nimic nu avea să prevadă ce se va întâmpla duminică în cele două manșe de concurs. Recordul anterior avea să fie bătut de nu mai puțin de 5 ori. Primul care a reușit a fost chiar Silviu Dumitrescu, pe aceeași Osella PA2000 Evo. Nepotul legendarului Marin Dumitrescu a urcat cei 4,7 kilometri în 2:03,705, dar peste nici măcar două minute, deja alți doi aveau să îmbunătățească timpul.

CNVC: Cupa Reșița, victoria lui Emil Nestor și ziua celor 4 recorduri
Simone Tempestini a urcat în ambele manșe de concurs sub timpul record stabilit în 2019, însă nu a fost de ajuns pentru victorie. Photocredit: Valentina Constantin

Simone Tempestini pe Radical SR8 (2:03,658) și Emil Nestor cu 2:03,721 au dus miza luptei la cel mai înalt nivel. Învingător anul trecut, bulgarul Stefan Stoev (Silver Car EF 10) a fost la mai bine de două secunde de pluton, înregistrând 2:05,910.

Istoria s-a scris în a doua manșă de concurs. Dumitrescu nu a mai putut coborî sub timpul de anul trecut, Tempestini a continuat să urce sub recordul din 2019, înregistrând la final un 2:04,700, însă nu mai bine decât în prima manșă de duminică. Plecat ultimul, Nestor a pilotat magistral, iar la finiș, timpul arăta un incredibil 2:01,850. La final, acesta a fost felicitat personal de legendarul Lucien Hora, absent și la această etapă.

După victoria de la Cheile Grădiștei, unde de asemenea a stabilit recordul traseului, Emil Nestor se instalează autoritar în fotoliul de lider al Categoriei II, cu 50 de puncte din tot atâtea posibile. Radu Benea e pe 2, cu 19 puncte, iar Simone Tempestini e al treilea cu 18 puncte, însă cu mențiunea că runda trecută a concurat cu Skoda Fabia R5 la prima categorie, cea dedicată mașinilor de producție.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

CNVC: Cupa Reșița, victoria lui Emil Nestor și ziua celor 4 recorduri
Emil Nestor e noul lider al Categoriei II din Campionatul Național de Viteză în Coastă Total. Photocredit: Valentina Constantin

De altfel, singurul pilot de la Categoria I care a reușit să se claseze în Top 10 Open al rundei de la Reșița a fost Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge), pe poziția cu numărul 8. Cu un timp total de 04:39,983 la finalul celor două manșe, campionul en-titre s-a impus clar la Categoria I și a urcat pe primul loc după aceste două runde.

Alin Luca (Porsche 911 GT3 Cup) a terminat al doilea la Categoria 1, iar Alex Mirea, cu BMW M2, a completat podiumul rundei de la Reșița.

CNVC: Cupa Reșița, victoria lui Emil Nestor și ziua celor 4 recorduri
Mihai Leu a câștigat Categoria I și a urcat pe primul loc în clasament după două etape. Photocredit: Rallyart.ro

În total, 70 de concurenți au luat startul la Cupa Reșița 2020, a doua etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Total. 19 dintre aceștia au concurat pentru divizia a doua, care s-a desfășurat în comun de-a lungul celor două zile.

La echipe, victoria a revenit celor de la RWD Racing Team, cu Nestor, Stoian și Mirea, pe 2 s-a clasat Rally Dream Team (Ciobotaru, Tarabelli, Szabo și Troancă), iar podiumul a fost completat de Total Racing Team (Stratnic, Oțil, Cosmin).

Rezultatele provizorii ale etapei sunt disponibile AICI.

Clasamentul pe echipe la Cupa Reșița este disponibil AICI.

Sursa:
Photocredit:
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Latest Posts

Don't Miss