GP24 Media

LATEST POSTS

CNR Betano: Cupa Dacia debutează în 2020 cu 13 echipaje la Raliul Argeșului.

Vizualizări: 13806

Campionatul Național de Raliuri Betano 2020 va începe în acest weekend cu Raliul Argeșului, care va avea loc pe Transfăgărășan și pe probele de asfalt din zona Câmpulung pe 26 și 27 iunie. Cupa Dacia s-a dovedit încă o dată a fi o variantă atractivă pentru concurenți ținând cont de provocările financiare post-pandemie: nu mai puțin de 13 echipaje și-au anunțat prezența la start, informează promotorii competiției printr-un comunicat.

Campionii Cupei Dacia 2019, Cristi Sugar/Vlad Colceriu, vin cu un singur obiectiv în minte: să fie cei mai rapizi la bordul Sanderoului și să își apere titlul câștigat anul trecut. La vârf se vor lupta și Dragoș Popa/Sorin Colceriu, dar și tânăra Cristiana Oprea, care de data asta va beneficia de experiența copilotului Dumitru Gheorghe, campion al ediției din 2010 alături de Viorel Ivan. Lor li se alătură Horea Balea/Mihai Luncan și Dan Albuț/Cristian Bala, echipaje care vor puncta pentru noua echipa clujeană Danny Ungur Racing. Toți vor alerga românește cu modelul Sandero.

La start se vor afla și alte nume cunoscute din edițiile anterioare: Artur Luca, cu un nou copilot – Ionuț Gheorghe, Radu Luca/Dorina Luca, Silviu Procopiu/Mihai Stanciu și Daniel Rusciuga/Marian Vârban, aceștia din urmă demonstrându-și punctual viteza pe probele din anii anteriori. Surpriza etapei este Raul Badiu, înscris din partea echipei DTO Rally Team tot cu un Sandero, deși acesta este dublu campion al competiției monomarcă – 2013 și 2016 – dar și concurent în Campionatul Mondial de Raliuri – Junior WRC. Singurul echipaj care va concura cu modelul Logan este Florian Popescu/Dragoș Badea.

CNR Betano: Cupa Dacia debutează în 2020 cu 13 echipaje la Raliul Argeșului.
Cristian Șugar începe sezonul din postura de campion en-titre al Cupei Dacia.

Cristian Șugar începe sezonul din postura de campion en-titre al Cupei Dacia.
Debutanții se lasă așteptați, doar 2 echipaje fiind înscrise la această categorie: Victor Supuran/Andrei Pintilii din partea Napoca Rally Academy și Mihai Dumitrescu/Bogdan Nițescu.

Ca urmare a revizuirii calendarului competițional post-pandemie, în 2020 se vor disputa 6 etape iar clasamentul de final de an se va construi cu cele mai bune n-1 rezultate.

Ediția aniversară Raliul Argeșului 20 de ani propune un format compact de cursă, adaptându-se cerințelor de siguranță împotriva COVID-19, astfel că echipajele vor avea de parcurs doar 105km însumați din 6 probe speciale pe asfalt.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2023)

 

Accesul spectatorilor nu este permis pe probe, însă organizatorii au găsit soluția transmiterii în direct a momentelor importante pe www.raliulargesului.ro, dar și pe paginile de Facebook Raliul Argeșului și Eurosport România. Transmisia va fi asigurată de multiple camere de filmat, totul fiind procesat în cadrul unui studio mobil care va fi amplasat pe probele speciale. Totodată, fanii se vor bucura de un comentariu care va însoți imaginile, de interviuri cu piloții și de informații în timp real, direct în casele spectatorilor.

CNR Betano: Cupa Dacia debutează în 2020 cu 13 echipaje la Raliul Argeșului.
Dragoș Popa va lua startul pentru al cincilea an consecutiv în Cupa Dacia. Sorin Colceriu va fi în dreapta sa și de această dată.

Dragoș Popa va lua startul pentru al cincilea an consecutiv în Cupa Dacia. Sorin Colceriu va fi în dreapta sa și de această dată.

Ziua de vineri, 26 iunie, va începe cu shakedown-ul organizat la Budeasa Mică, la fel ca în 2019. La ora 16:30 va pleca prima mașină de concurs din parcul de service organizat în Piața Vasile Milea din Pitești, după o scurtă oprire pe rampa de start, de unde se va difuza live, online, prezentarea oficială a echipajelor. Prima zi de concurs este formată din noua probă Godeni (12,4km) din apropiere de Câmpulung, care va fi parcursă de 2 ori.

Cu un traseu tehnic care își schimbă configurația la mijlocul probei, va fi cu siguranță un test pentru echipaje după o pauză de aproape 9 luni.

Ziua de sâmbătă, 27 iunie readuce în atenția echipajelor proba regină Transfăgărășan, care va fi parcursă în ambele sensuri și propune 4 probe speciale ce însumează 80km. La mijlocul zilei, echipajele se vor regrupa la Cabana Capra, urmând să aibă și 30 de minute de service îndepărtat înainte să parcurgă ultimele 2 speciale.

Cele mai rapide echipaje vor fi premiate sâmbătă la ora 18:30 în cadrul unei festivități de premiere cu acces restricționat, în parcul de service.

CNR Betano: Cupa Dacia debutează în 2020 cu 13 echipaje la Raliul Argeșului.
Așa a arătat podiumul Cupei Dacia la ediția din 2019.

Așa a arătat podiumul Cupei Dacia la ediția din 2019.
Cupa DACIA 2019 are ca parteneri Dacia Finance – servicii de leasing, Viarom – construcții drumuri, Mival Class și Happy Credit. Parteneri tehnici sunt GT2i – marcă de produse echipamente protecție sport auto. Pentru al treilea sezon consecutiv, furnizorul anvelopelor de competiție pentru Cupa DACIA este Hankook prin Bucur Tuning. Partener media este Radio România Actualități, care după fiecare raliu le oferă ocazia piloților și copiloților care aleargă românește să își împărtășească direct din studio experiențele din mașina de curse, în cadrul emisiunii „Între Prieteni”.

Mai multe informații despre evoluția echipajelor și noutățile competiției monomarcă puteți găsi pe site-ul www.cupadacia.ro, pe pagina Facebook Cupa Dacia și pe contul de Instagram @cupadacia.

Lista echipajelor înscrise la Raliul Argeșului 2020, prima etapă a ediției a 14-a a Cupei Dacia:
1. C.Sugar/V.Colceriu
2. C.Oprea/D.Gheorghe
3. D.Popa/S.Colceriu
4. H.Balea/M.Luncan
5. A.Luca/I.Gheorghe
6. R.Luca/D.Luca
7. M.Procopiu/M.Stanciu
8. D.Albuț/C.Balea
9. F.Popescu/D.Badea
10. D.Rusciuga/M.Vârban
11. R.Badiu/T.Găină

Debutanți:
12. V.Supuran/A.Pintilii
13. M.Dumitrescu/B.Nițescu

*Se acordă 4p bonus pentru participare

Sursa:
Photocredit:
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Hamilton, DRS

Faceți clic pe imaginea de mai sus pentru a accesa site-ul GP24 PronoContest (https://gp24-pronocontest.ro/) unde puteți juca jocul de pronosticuri F1 100% gratuit și puteți câștiga premii interesante.

DON'T MISS

Andra Dozsa

Andra Dozsa

RELATED ARTICLES