Latest Posts

Carlos Sainz speră că va putea repeta relația specială pe care a avut-o cu Norris, cu coechipierul de la Ferrari

Vizualizări: 15954

Carlos Sainz Jr. speră că „relația specială” pe care a dezvoltat-o la McLaren, cu Lando Norris, va putea fi repetată și cu noul său coleg, de la Ferrari, Charles Leclerc. Sainz a concurat alături de tânărul britanic, vreme de două sezoane, dar a părăsit echipa, pentru a ajunge la Scuderia de la Maranello.

Sainz și Norris s-au bucurat de un parteneriat deosebit, atât pe circuit, cât și în afara lui și împreună, au reușit să ridice echipa, până pe a 3-a treaptă a podiumului, în campionat. Carlos spune că uneori poate fi dificil să te înțelegi atât de bine cu coechipierul tău, din cauza rivalității, însă speră că relația deosebită pe care a experimentat-o, să poată fi reprodusă și la Ferrari.

„E dificil într-un fel, pentru că Norris este foarte rapid, dar și foarte comod, deci ai de-a face cu ambele părți”, a declarat Carlos pentru Autosport. „Dar te și bucuri să ai pe cineva, care după calificări sau curse, te face trist sau fericit în funcție de rezultat și totuși te lasă să iți păstrezi optimismul și nu iți ascunde nimic.”

„Ești sincer cu oponentul , cu coechipierul, îi strângi mâna și îl feliciți și îi recunoști meritele, și vice versa. Este o relație specială și mi-aș dori să mai am parte de asta în viitor. Face mediul de lucru mai plăcut și iți mai ia din presiune. Echipa poate progresa mai rapid și mai bine.”

Sainz spune că discută de ceva timp cu Leclerc, despre planurile pentru 2021: „Aș minți dacă aș spune că nu am vorbit cu Charles. Normal că am făcut-o. Sigur că sunt atent la ceea ce se întâmplă pe acolo și îi mai pun întrebări câteodată. Până ajungi efectiv în echipă, e dificil să înțelegi și să iți dai seama ce se întâmplă. Relația mea cu Charles este bună. Mă aștept să ne înțelegem bine în viitor”, a spus spaniolul.

Sursa: Formula 1 World Championship
Photocredit: Formula 1 World Championship
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Formula 1 World Championship

Latest Posts

Don't Miss