Latest Posts

Blocarea negocierilor Sainz-Renault a facilitat plecarea lui Ricciardo

Vizualizări: 14550

Blocarea negocierilor Sainz-Renault a facilitat plecarea lui RicciardoSite-ul www.autosport.com anunță că, încercările nereușite ale celor de la Renault F1 de a semna un contract pe o perioadă nedeterminată cu spaniolul Carlos Sainz Junior, au permis ca Daniel Ricciardo (RedBull Racing) să ajungă mai ușor în staff-ul francezilor.

Directorul celor de la Renault F1, Cyril Abiteboul a declarat pentru autosport.com că s-a străduit să ajungă la o înțelegere cu echipa austriacă pentru a-l putea păstra pe Sainz Jr (în prezent acesta fiind împrumutat la Renault), însă discuțiile avute în acest sens nu au ajuns la un rezultat favorabil francezilor. Acest fapt le-a permis însă celor de la Renault să ajungă la o înțelegere cu pilotul australian Daniel Ricciardo, la rândul său aflat sub contract cu RedBull până în acest sezon.

”Este ciudat  că până la urmă am reușit să încheiem mai ușor un contract cu Daniel. Am ajuns la o înțelegere cu el ceva mai simplu decât cu Carlos, pentru că în cazul lui Carlos RedBull a făcut tot posibilul să ne împiedice să-i prelungim contractul. Poate dacă cei de la Redbull nu ar fi fost atât de categorici, situația ar fi arătat diferit. Am încercat să purtăm discuții despre situația lui Carlos Sainz Jr în preajma Marelui Premiu al Franței însă cei de la RedBull nu au fost de acord cu plecarea sa.” a declarat Abiteboul pentru autosport.com

De asemenea, Abiteboul a mai declarat că vede ciudat faptul că, deși nu au vrut să îl piardă pe spaniol, unul din piloți tot va părăsi echipa austriacă (este vorba de Daniel Ricciardo).

În final, Sainz Jr a semnat cu McLaren, gestul său fiind comentat de directorul celor de la Renault: ”Simțim o oarecare frustrare, dar cu toate astea ne bucurăm că va merge la McLaren (n.r. Carlos Sainz Jr), este o echipă care a renăscut. Sunt multe de făcut la McLaren și sunt sigur că Sainz va avea un rol important în cadrul echipei. Totodată credem că nu se va îndepărta de noi, echipa britanică folosind tot motorizare Renault. Din punctul meu de vedere discuțiile s-au desfășurat civilizat și probabil în viitor vom mai colabora.” – Cyril Abiteboul.

 

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Sursa foto: www.autoweek.com

Sursa:
Photocredit:
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Latest Posts

Don't Miss