Latest Posts

Barbu și Lupu rămân în cărțile pentru podium la Africa Eco Race

Vizualizări: 11656

Singurul echipaj tricolor aflat de la Africa Eco Race, format din Claudiu Barbu și Marius Lupu, se află pe locul 19 în clasamentul open auto după primele cinci probe speciale ale competiției care se desfășoară pe o lungime totală de 6.500 de kilometri și are punctul final la Dakar.

La bordul unui Polaris, echipajul românesc a avut probleme tehnice în ultimele zile, însă au continuat să lupte cu dunele deșertului african. Sâmbătă, Barbu și Lupu au încheiat pe 30 la open auto și pe 7 la general SSV.

Cei doi au coborât până pe locul 19 la open auto după cinci probe și sunt pe 6 la general SSV, având însă în continuare speranțe la un loc pe podium. Până acum, românii au reușit să parcurgă cei 1710 kilometri de probe speciale în 26 de ore, 49 de minute și 35 de secunde.

Barbu și Lupu rămân în cărțile pentru podium la Africa Eco Race
În ciuda problemelor tehnice, echipajul tricolor a încheiat cu bine primele cinci probe speciale și încă mai poate spera la podiumul de la SSV.

Pentru Claudiu Barbu și Marius Lupu urmează o zi de pauză în Dakhla, Maroc, iar luni, Africa Eco Race va continua cu a șasea probă specială, prima în Mauritania, a cărei lungime va fi de 176,57 de kilometri. În total, ediția din acest an a competiției, care se desfășoară între Monte Carlo și Dakar, va avea un total de 12 probe speciale.

Pentru Barbu, dublu campion național la open în Campionatul Național de Rally Raid, este a treia participare la Africa Eco Race, în vreme ce copilotul Marius Lupu, multiplu campion la off road, se află la debut.

Sursa: FRAS (Federația Română de Automobilism Sportiv)
Photocredit: Rally Cool Photography by Alessio Corradini
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

FRAS (Federația Română de Automobilism Sportiv)

Latest Posts

Don't Miss