More

    Latest Posts

    Ayrton Senna – Viața dincolo de limite (1990-1991)

    La finalul lui 1989, avea loc sfârșitul perioadei Senna-Prost, la McLaren. Francezul avea să plece la Ferrari, având încrederea că poate obține titlul. Deși în teorie, relația dintre cei doi ar fi trebuit să se reabiliteze, ea avea să se înrăutățească și mai mult. De puține ori în istorie, au existat sezoane care să se apropie de modul în care s-a decis prima poziție la piloți în 1990 (poate doar 1989, 1994, 1997 sau 2021).

     Deocamdată, la începutul acelui an, lucrurile erau destul de tulburi pentru Senna. Cu licența suspendată și amendat, s-a gândit chiar și la retragere. Sportul în viziunea lui era influențat prea mult de „bani și politică”. Forțat de împrejurări, avea să trimită o declarație lui Balestre, prin care îl dezincrimina formal, de „vina”, pe care i-o imputase în decizia de descalificare de la Suzuka.

     Brazilianul vroia să își i-a revanșa în 1990: „Nu îmi stă în caracter să renunț la luptă. Voi merge până la final. Asta este exact ce voi face”. Aceasta era declarația de intenție, de la începutul anului. După plecarea lui Prost, el devenea coleg cu austriacul Gerhard Berger, un pilot de temut în perioada respectivă.   Colaborarea dintre cei doi, avea să fie total opusă cu cea dintre Senna și Prost. Berger avea să afirme că: „Senna m-a învățat să pilotez, eu l-am învățat să se bucure de viață”. Se poate spune, că el a fost prietenul cel mai bun al brazilianului în cadrul călătoriei sale în lumea F1. În perioada în care au fost coechipieri, cei doi erau renumiți pentru farsele pe care și le organizau reciproc.

     Deși relația în afara circuitului a fost cordială, pe pistă, Berger a încercat să se ridice la nivelul lui Ayrton. Fără succes însă. Gerhard avea să recunoască superioritatea prietenului său: „În general, când ajungi la o echipă nouă, încerci să afli punctele slabe ale coechipierului, pentru a profita de ele. Senna însă, nu avea așa ceva. Era bun în calificări, era bun în cursă, era bun pe ploaie, pe uscat, pe circuite stradale, pe circuite cu viraje rapide. Când îl vedeam pilotând la Monaco, simțeam că trebuie să îmi schimb profesia”.

     Debutul în noua stagiune, avea să aibă loc în SUA. Pe circuitul stradal din Phoenix, Senna avea să obțină abia a 5-a poziție în calificări. Cursa avea să o câștige însă, după un duel electrizant cu noul talent al echipei Tyrell, francezul Jean Alesi. Alesi avea să fie noua senzație a acelui an. Astfel, în 1991 avea să ajungă la Ferrari, după ce în prealabil a purtat discuții cu Williams.

     Cursa din Phoenix, prin prisma duelului cu Alesii,  avea să îi placă brazilianului: „O luptă curată, corectă, care a atins limita”. Astfel, primul GP la McLaren fără Prost, avea să îi aducă victoria. În Brazilia, succesul ar fi trebuit să se repete.  Prima lui victorie pe pământ natal, succes pe care și-l dorea atât de mult, în fața fanaticilor fani brazilieni din tribune.

     O manevră impetuoasă, de depășire cu un tur asupra fostului său coechipier, Nakajima, avea să îi aducă avarii la aripa față. În această situație, Senna nu a putut ajunge decât pe 3. Succesul în Brazilia avea să mai întârzie cu un an. De această greșeală a profitat marele său rival, care s-a impus, în fața lui Berger. Primele puncte pentru francez, după abandonul din SUA.

     Cursa din San Marino, avea să fie și ea marcată de probleme. Plecat din pole, sud-americanul avea să abandoneze în turul 4 în Rivazza, din cauza unei pene. Din fericire pentru el, nici Prost nu avea să câștige. Învingătorul surpriză, avea să fie Williams-ul lui Ricardo Patresse, care câștiga o cursă de F1 după 7 ani.

    Senna

     La Monaco, totul a mers perfect. Senna a câștigat pentru a 3-a oară în principat, la fel ca la Phoenix, impunându-se în fața lui  Alesi. Succesul de aici, avea să fie repetat în Canada. După primele 5 etape, avansul față de Prost se ridica la 17 puncte. Francezul, avea însă să aibă grijă de această diferență, spulberând ecartul în 3 etape.

    În Mexic, a avut loc unul dintre cele mai spectaculoase GP-uri ale anului. Plecat de pe 13, Alain avea să câștige. Precum în San Marino, Ayrton Senna avea să iasă din joc în urma unei pene. Însă în această cursă avea să iasă în evidență și Nigel Mansell, coehipierul lui Prost la Ferrari, după o evoluție insignifiantă în primele curse (cu excepția unui loc 3 în Canada).

     Britanicul avea să realizeze în Peraltada, în fața lui Gerhard Berger, una dintre manevrele de depășire cele mai spectaculoase din istoria F1 (comparabilă cu Piquet-Senna, sau Hakkinen-Schumacher). Britanicul avea să aducă o dublă pentru Ferrari, primul 1-2 după Monza 1988. Podiumul avea să fie completat de McLaren-ul lui Berger.

    Senna

     În Franța, Prost avea să aducă din nou o victorie pentru Ferrari, în fața lui Ivan Capelli. A fost singura dată, când italianul a obținut puncte în acel sezon. Cu o mașină de coada plutonului, el a fost aproape de o surpriză colosală, în această întrecere, conducând-o în marea majoritate a ei (aceași situație ca în Ungaria 1997). Senna era doar pe 3…

     La jumătatea campionatului, după cursa din Silverstone, datorită succesului obținut, Prost avea să preia șefia clasamentului general. Ce-i drept, nu avea să o țină foarte mult. Această cursă trebuie amintită și prin anunțarea retragerii de către Nigel Mansell, în urma sezonului dezastruos avut la Ferrari. La finalul anului, avea să își reconsidere decizia.

     În stilul său caracteristic, Senna avea să răspundă. O victorie în Germania, în fața lui Nannini, un loc 2 în Ungaria (după ce l-a scos pe același Nannini de pe pistă), și alte 2 victorii fără istoric în Belgia și Italia, îi aduceau din nou și de asemenea îi consolidau  poziția de lider la general. La Estoril, o nouă evoluție bună, ducea distanța la 18 puncte față de francez. Cu 3 etape înainte de final, lucrurile erau clare: victorie la Jerez, și titlul cu numărul 2 era obținut.

    Senna

     După un accident înfiorător suferit de Martin Donnely în calificări, Senna avea să reușească un tur de calificare antologic, cu 1.2 secunde mai rapid decât coechipierul său. Cursa avea să fie o altă poveste. După o luptă strânsă cu Prost, pentru locul 1 în cursă, totul avea să se termine în turul 53, datorită unei probleme la radiator. Astfel, cu 9 puncte rămase între cei doi mari rivali, titlul avea să se decidă din nou în Japonia.

     Având în memorie, evenimentele din 1989 de la Suzuka, sud-americanul a lăsat să se înțeleagă că Prost nu o să fie cruțat: „Am fost dezavantajat prea mult de sistem. Astăzi nu se va mai întâmpla. Chiar dacă va fi în calea mea, nu îmi va păsa de asta”. Senna era  nemulțumit de faptul că poziția sa de start, obținută după un nou pole ieșit din tipare, nu a fost schimbată, la sugestia lui.

     El credea, că partea stângă a circuitului de unde pleca Prost, era mai aderenta. Din nou era adus în discuție Balestre, care s-ar fi opus acestei modificării. De data asta, lupta pentru titlul mondial nu avea să dureze ca în anul precedent, 47 de tururi. După primul viraj, lucrurile erau terminate. Brazilianul, care așa cum anticipase, plecase mai slab decât Alain, avea să îl acroșeze deliberat pe francez, fără ca măcar să ridice piciorul din accelerație.

    Senna

     Brazilienii, aveau din nou motive de sărbătoare. Dubla conaționalilor de la Benneton, Piquet-Moreno, avea să completeze acea zi perfectă pentru ei. Din nou, la nivel internațional această manevră a lui Senna, avea să stârnească controverse. La Adelaide, Ayrton avea să îl pună la punct pe Jackie Stewart, în probabil cel mai celebru interviu al său.

    În urma acuzațiilor scoțianului, cu privire la stilul său agresiv de pilotaj, aveau să ia naștere, unele dintre cele mai celebre expresii din istoria acestui sport: „Concurez pentru a câștiga”, „Dacă nu profiți de spațiul lăsat liber de adversar, nu te numești pilot de curse”, „Nu concurez pentru locurile 4-5″, „Sunt făcut pentru a învinge”.

     La acel moment, el avea să nege că accidentul a fost unul deliberat. Abia un an mai târziu, Ayrton Senna avea să admită că totul a fost intenționat. În urma unor probleme cu frânele în Australia, într-o cursă pe care a dominat-o până la acel punct, Senna termina campionatul în postura de campion mondial, cu 11 plecări din prima poziție și 6 victorii.

     Pentru 1991, McLaren era din nou pregătită pentru a lupta la titlu. Doar că adversarii aveau să se schimbe. Mansell și Williams, erau acum, principalii adversari. În 1991, Ayrton avea să își „spele reputația”. De asemenea, avea să devină în ochii cunoscătorilor de motorsport, pilotul complet.

     Calitatea ireală din calificări, avea să fi susținută și de modul în care administra monopostul în regim de cursă. Până și Stewart, unul dintre contestatarii săi cei mai vehemenți, era de acord cu asta: „Senna acum este pilotul cel mai bun, nu doar cel mai rapid”.

     1991, avea să reprezinte ultimul an până la sosirea lui Newey, în care McLaren a oferit o mașină suficient de competitivă pentru a se lupta pentru titluri. După sesiunea de teste de la Estoril, premergătoare începutului sezonului, Senna se declara mulțumit de mașină. Începutul anului, urma să îi confirme așteptările.

      La Phoenix, a obținut o victorie categorică, într-o cursă care a atins limita de 2 ore a unui. Asta după ce în calificări, a fost mai rapid decât Berger cu 2.3 secunde! Era a 5-a victorie pe teritoriu american (3 la Detroit, 2 aici) și totodată și ultima. Următoarea etapă, era Interlagos. Senna nu reușise până acum, să își îndeplinească visul de a câștiga acasă. 

     După un pole obținut destul de ușor, nimeni nu anticipa dramatismul care urma să se petreacă duminică. După un start bun, brazilianul se afla pe locul întâi. În prima parte a cursei, avea să fie hărțuit de Mansell (avansul tehnologic al monopostului Williams, începea să iasă la lumină). O problemă la cutia de viteze, avea să stopeze avântul englezului.

     Scăpat de concurență, Ayrton părea că se îndreaptă spre un succes categoric. Precum în cazul lui Mansell, problemele începeau să apară și la el, tot la cutie. În ultimele tururi ale întrecerii, Senna a rămas blocat în viteza a 6-a, fiind mai lent în medie cu 5 secunde pe tur, în comparație cu Patresse, care venea din spate. Din fericire, avansul creat în prima parte a cursei a fost suficient, astfel că sud-americanul învingea pentru prima dată pe tărâm propriu.

    Steagul în pătrățele, avea să fie însoțit de urletele lui Senna. Acele țipete, devenite acum celebre, erau rezultatul efortului depus și a bucuriei de a câștiga pentru prima dată în Brazilia. Un Senna epuizat, avea să apară pe podium, aproape incapabil de a ridica trofeul de câștigător.

    Senna

     Această performanță poate fi comparată doar cu cea a lui Schumacher din 1994 de la Barcelona (când germanul a rămas blocat în treapta a 5-a). Una peste alta, după 2 curse, Ayrton avea 20 de puncte. Acest start de campionat avea să se dovedească crucial la finalul sezonului.

    După Interlagos, urma Imola. Cursa avea să se desfășoare în condiții mixte: pistă udă la start, pistă uscată la final. După o răsucire penibilă în turul de formare, Prost nu avea să plece în cursă. Deși monopostul Williams a lui Patresse, a condus în primele tururi, GP-ul din San Marino avea să reprezinte o dublă McLaren. Podiumul era completat surprinzător, de finlandezul JJ. Lehto.

     Seria de victorii, avea să fie continuată la Monaco. Senna avea să obțină a 4-a victorie a anului, din tot atâtea posibile și al 4-lea succes la Monaco. Îi mai trebuia un succes, pentru a egala recordul de victorii a lui Graham Hill în principat. Până la Hungaroring, brazilianul nu avea să mai câștige.

      În Canada, se înregistra primul abandon al sezonului (în urma unei probleme la alternator). Cursa trebuia să reprezinte o victorie clară și meritată a lui Nigel Mansell. Doar că în ultimul tur, pilotul Williams avea să se oprească, în urma unor probleme tehnice. Cel care a profitat de pe urma acestui lucru, a fost Nelson Piquet, care marca ultimul succes al carierei.

    Etapa din Mexic, îi putea sfârși viața cu 3 ani mai devreme, lui Senna. Rănit anteriror la cap, în urma unui accident cu skijetul, brazilianul avea să sufere un accident foarte serios la intrarea în Peraltada. În urma impactului, monopostul McLaren avea să se răstoarne. Ayrton avea să iasă pe propriile picioare din mașină, însă avea să fie transportat imediat la centrul medical. În urma unui control amănunțit, bunul său prieten, doctorul Sid Watkins avea să îl declare apt pentru cursă.

    Senna

      MP al Mexicului a reprezentat o dublă Williams. Patresse avea să câștige în fața lui Mansell. Astfel ca locul 3, obținut de Senna, reprezenta maximul posibil. El nici nu era 100% refăcut după accidentul de sâmbătă. Deocamdată la general, avansul era unul mai mult decât decent. Dar primele semne de întrebare asupra competitivității echipei din Wooking, începeau să apară.

     Franța, țara lui Prost nu i-a oferit vreodată marile satisfacții lui Senna. Acest trend avea să continue și în 1991. Din nou un loc 3, în spatele lui Prost și al lui Mansell (care obținea în sfârșit prima victorie a sezonului). La Silverstone, totul se concentra în jurul lui Nigel. După o sesiune de calificări electrizantă în care britanicul l-a învins pe brazilian, cursa avea să fie o sărbătoare pentru localnicii din tribune. 

     Mansell a câștigat autoritar, a 2-a etapă a sezonului. Senna, din cauza consumului crescut de combustibil, avea să se mulțumească doar cu poziția a 4-a. Înainte de etapa de la Hockenheim, brazilianul a avut un accident într-o sesiune de teste pe aceași pistă, care a necesitat spitalizarea. 

     La Hockenheim, din punct de vedere al consumului, povestea avea să fie una identică și aici. Din nou brazilianul avea să se coboare frustrat din monopost, în urma acelorași probleme. Această cursă, avea să mai producă un episod al rivalității Senna-Prost, care datorită avansului tehnologic al celor de la Williams, intrase oarecum în penumbră.

     În urma unui duel pe una din lungile linii drepte ale vechiului circuit german, Senna l-a scos pe francez din cursă. Din nou, aveau să aibă loc, mai multe schimburi dure de replici. Ayrton l-a acuzat pe Prost „că se plânge” și  „nu își vede niciodată greșelile”. Din fericire incidentul nu avea să aibă amploare, datorită situației din clasament.

    Senna

     Cert este, că după cursa de la Hockenheim ecartul dintre Senna și Mansell era de 8 puncte. Din păcate, tot în aceeași perioadă, echipa McLaren-Honda avea să fie lovită de o tragedie. Fondatorul companiei nipone, avea să înceteze din viață. Soichiro Honda a fost unul dintre principalii fani ai lui Senna, sud-americanul având o relație specială cu el, atât pe circuit cât și în afara lui. Decesul său, avea să reprezinte începutul sfârșitului pentru parteneriatul anglo-japonez, care a fost atât de fructuos în acea epocă.

     În sfârșit, după cursa de la Monaco, Senna avea să câștige în Ungaria. Victoria i-a fost dedicată evident, lui Soichiro. Mansell a terminat pe 2, astfel că diferența în clasament nu a crescut într-un mod semnificativ. Urma Spa, iar aici avea să debuteze un nume nou: Michael Schumacher. Germanul nu trebuia să concureze în mod normal aici. Viitorul său în F1, depindea de Mercedes-Benz, la fel ca în cazul lui Frentzen sau al lui Karl Wendlinger.  Prin urmare, el ar fi trebuit să debuteze la Sauber, cel mai probabil în 1993, când echipa avea să primească motoarele Mercedes. O altercație a pilotului de la Jordan, Bertrand Gachot, cu un taximetrist în Londra, avea să îi deschidă o ușă lui Schumacher. Gachot a ajuns la închisoare, astfel că un loc disponibil rămânea la echipă.

    Eddie Jordan l-a ales datorită banilor. Un loc 7 în calificări, mai rapid decât coechipierul de Cesaris, avea să stârnească atenția echipelor mari din padock. Startul a fost și el unul bun, doar că din cauza unei probleme la ambreiaj, avea să abandoneze după parcurgerea unei distanțe infime. Prestația sa a fost însă remarcată, iar de la Monza,  avea să devină coechipier cu Nelson Piquet, la Benneton, în urma unor negocieri dubioase.

     Revenind la Senna, etapa din Belgia avea să reprezinte un succes. A 5-a victorie la Spa și totodată și ultima. Brazilianul începea să se distanțeze hotărâtor în lupta pentru titlu, mai ales că Nigel suferise și el de pe urma problemele mecanice. La Monza, Mansell avea să câștige, însă brazilianul termina pe locul secund.

    La Estoril, britanicul a ratat o victorie facilă. Precum în 1989, a fost descalificat. În urma unui pitstop executat defectuos, monopostul a pierdut o roată. Ulterior, mașina a fost împinsă înapoi în standul Williams, lucrul interzis de regulament. Astfel că victoria îi revenea coechipierului Patresse. Un loc 2 pentru Senna, iar titlul putea fi câștigat încă din Spania.

     Pe noul circuit de la Barcelona (oraș care avea să găzduiască JO de vară în anul următor), Ayrton a ratat șansa de a deveni triplu campion mondial. Cursa s-a desfășurat în condiții mixte. Mansell avea să învingă, ramând cel puțin din punct de vedere ipotetic în lupta pentru campionat. În urma unei răsuciri, sud-american avea să termine doar pe 5.

     Acest GP, avea să intre în istoria F1, datorită duelului dat în fazele inițiale ale cursei între cei 2 rivali la titlu, pentru poziția de lider. Pe linia de start-sosire, cele 2 monoposturi aproape că s-au atins la peste 300km/h, imaginea jerbelor de scântei, rămânând întipărită în memoria fanilor acestui sport. Mansell avea să declare ulterior, că datorită acestui duel, respectul său față de Senna a crescut considerabil. 

    Senna

     Din 1987 încoace, de la primul MP desfășurat aici, Suzuka avea din nou să numească campionul mondial. Misterul a fost lămurit destul de repede. În cursa de casă Honda, Senna avea să devină cel mai tânăr triplu campion mondial din istoria F1, de la acea dată. Eforturile lui Mansell s-au terminat în turul 11, când în urma unei greșeli în spatele lui Senna, a ieșit din cursă în primul viraj. 

    Senna

    În urma unui acces de empatie, Ayrton avea să îi ofere victoria lui Berger, care obținea astfel prima victorie la McLaren. Austriacul nu a fost însă neapărat mulțumit, afirmând că dacă ar fi știut de planul prietenului său, nu ar fi acceptat „cadoul”. Ultima etapă a sezonului, cea din Adelaide, avea să se termine prematur, datorită ploii torențiale.

     Într-o întrecere în care majoritatea concurenților s-au chinuit să țină mașina pe circuit, Senna a câștigat din nou. Doar că datorită distanței scurte (rămâne și în prezent, cu excepția simulacrului din 2021 de la Spa, etapă cu timpul de desfășurare cel mai redus), jumătate din numărul normal de puncte, urma să fie acordat.

    La finalul anului, Ayrton Senna se afla la apogeul carierei sale. Timpurile bune pentru el în F1, aveau să se termine. În 1992 și 1993, Williams avea să reușească cele mai sofisticate monoposturi din istorie.  Cu toate acestea, mai ales în 1993, Senna avea să reușească „minuni” pe anumite circuite, reușind astfel să își consolideze și mai mult, statutul său legendar.

     

    Sursa: GP24 Media / Ionut Timofte
    Photocredit: Formula 1 Fans Romania

    Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

    Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

    GP24 Media / Ionut Timofte

    Latest Posts

    Don't Miss