Ayrton Senna – Viața dincolo de limite (1988-1989)

După debutul la Toleman din 1984 și perioada de 3 sezoane la Lotus, Senna își vedea în sfârșit visul îndeplinit la McLaren: pentru prima oară în carieră, avea o mașină care îi putea oferi titlul. Probabil că performanțele acestui monopost (MP4/4), au depășit atât  așteptările lui cât și a celor de la McLaren.

În 1988, 15 din cele 16 curse au fost câștigate de gruparea din Woking, acum motorizată de Honda. Diferențele dintre ei și adversari, s-au apropiat în anumite situații de limita ridicolului. Un exemplu concludent, ar fi calificările din acel an de la Imola. Distanța dintre primele 2 locuri ocupate de piloții McLaren și poziția a 3-a, a fost 3.3 secunde.

Singura problemă a brazilianului, în această epopee, avea să fie reprezentată de coechipier, francezul Alain Prost. La momentul instalării brazilianului la noua echipă, acesta era deja dublu campion mondial (în 1985 și 1986). Renumit pentru stilul său fin de pilotaj, în maniera lui Stewart, Prost fiind numit în epocă, cu apelativul „Profesorul”.

La acel moment, Senna era văzut ca un pilot foarte rapid, însă cotat cu șansa a doua în cadrul luptei interne de la McLaren. El avea însă o altă părere, datorită talentului superior și credinței că este cel mai bun. Această opinie avea ulterior să fie îndreptățită de performanțele obținute pe circuit.

Debutul la noua echipă, avea să aibă loc în Brazilia, etapă care deschidea calendarul competițional de ceva timp. De aici, în urma unei descalificări, Senna avea să plece cu 0 puncte. În San Marino, avea să obțină o victorie facilă (a 7-a carierei, prima la McLaren). A 3-a etapă a sezonului, era Monaco. Aici avea să se întâmple unul dintre momentele sale de poveste…

În calificări, Senna avea să fie cu 1.4 secunde mai rapid decât Prost. Ulterior, el avea să descrie acele tururi ca pe o experiență extrasenzorială, circuitul devenind în acele momente „un tunel”, andrenalina și pasiunea pentru a pilota atingând cote maxime. Această prestație, este considerată în zilele noastre una legendară (deși la acel moment, transmisia TV nu a fost centrată pe evoluția brazilianului).

 Din păcate, cursa avea să se termine cu un abandon. După ce a avut un start bun, iar pentru o bună bucată de timp Prost a rămas blocat în spatele monopostului Ferrari pilotat de Berger, Ayrton și-a creat un avans substanțial, de peste 50s. Cu 11 tururi înainte de final, când Prost devenise cel mai rapid om de pe pistă, Senna a clacat, lovind glisierele în Portier.

 Performanța din ziua de sâmbătă, avea să fie distrusă de lipsa unui moment de concentrare, marele său rival câștigând astfel, a 4-a cursă în principat. După un loc 2 în Mexic, unde a făcut jocurile echipei, au urmat 2 succese consecutive la Montreal și în Detroit, revenind astfel în lupta pentru titlu.

Locul secund din Franța (după un duel entuziasmant cu Prost), avea să deschidă calea spre 4 victorii consecutive, la Silverstone și Hockenheim (pe pistă udă), Hungaroring și Spa. Monaco și circuitul belgian, aveau să se dovedească circuitele cele mai fructuoase din punct de vedere al succeselor (6, respectiv 5).

La Monza, avea să aibă loc lovitura de teatru a sezonului. Atmosfera era una de doliu. Cu mai puțin de o lună înaintea etapei italiene, Enzo Ferrari, creatorul echipei care avea să se transforme în mit, a încetat din viață, la respectabila vârstă de 90 de ani. Această atmosferă tristă, printr-un concurs de circumstanțe, avea să fie dată peste cap în ziua de duminică.

 În calificări nu au fost surprize, McLaren ocupând prima linie. Situația avea să stea altfel în cursă. Evoluția  lui Prost avea să se termine, datorită unor probleme la motor. Senna, care în prima parte a întrecerii consumase mai mult carburant decât era necesar (datorită faptului că încercase să se îndepărteze de francez), era prins rapid din urmă de Berger și Alboreto.

 Cu toate acestea, brazilianul avea să declare după întrecere, că avea situația sub control din acest punct de vedere. Ayrton nu avea să vadă însă, steagul în pătrățele.Cu 2 tururi înainte de final, un acroșaj cu înlocuitorul lui Mansell pentru etapă din peninsulă, JL. Schlesser avea să îi spulbere șansa la victorie și implicit, la puncte. Astfel, Ferrari avea să obțină o dublă pe circuitul de casă, Gerhard Berger dedicându-i victoria lui Enzo. 

  Pentru Senna, aveau să urmeze 2 rezultate modeste (un loc 6 la Estoril și poziția a 4-a la Jerez). În Portugalia, Prost avea să simtă pe propria lui piele, agresivitatea în pilotaj a coechipierului său. Francezul avea să fie împins pe linia de start-sosire, la peste 300 de km/h, spre zidul de beton! Un incident similar ca desfășurare,  a fost cel dintre Barrichello și Schumacher de la Hungaroring, în 2010.

Cu toată prestația sub standarde din Spania și Portugalia, în Japonia, Senna putea obține titlul. În acel sezon (până inclusiv în 1990), regulamentul nu lua în calcul toate punctele obținute de-a lungul celor 16 etape. La final, contau cele mai bune 11 rezultate. Așa că, în ciuda faptului că Prost a avut mai multe puncte obținute, Ayrton Senna avea să devină campion mondial datorită acestei reguli.

 După un pole-ul obținut în ziua de sâmbătă, ziua de duminică avea să debuteze cu stângul. În urma unui start slab, Senna a calat motorul. Linia de start-sosire de la Suzuka, este  în coborâre, brazilianul putând astfel să continue. La intrarea în primul viraj, era pe poziția a 14-a. A urmat o recuperare excepțională, datorată și unor condiții mixte, pe care el a strălucit întotdeauna. 

  La jumătatea întrecerii, Prost a fost depășit, diferența dintre cei doi la final fiind de 13s. Cu această victorie, Ayrton Senna avea să devină al 3-lea campion mondial oferit de Brazilia (după Emerson Fittipaldi și Nelson Piquet). În țara natală, a fost sărbătoare. Brazilia trece printr-o perioadă economică dificilă, una dintre puținele satisfacții fiind oferită de sport.

 După cursă, Senna avea să spună că L-a văzut pe Dumnezeu în timpul întrecerii. Deși, este asociat cu religia catolică, el nu a crezut neapărat în concepțiile unei religii. Relația cu Dumnezeu se limita în cazul lui, la lecturarea Bibliei, la rugăciune și la actele caritabile pe care le-a realizat de-a lungul vieții.

 Chiar el avea să spună, referitor la riscurile pe care și le asuma pe pistă: „Credința în Dumnezeu, nu mă face nemuritor”. Ulterior, avea să șocheze opinia publică atee din occident prin, anumite relatării în care susținea că a avut experiențe în afara corpului (precum la Monaco). Aceste mărturisiri, fiind privite cu un aer de îndoială și neîncredere.

La finalul lui 1988, un lucru era cert: visul său de a deveni campion mondial, era atins. Acel sezon, avea să reprezinte vântul dinaintea furtunii. 1989, anul revoluțiilor împotriva comunismului în Europa, avea să producă o revoluție și la McLaren. Tensiunea dintre piloții echipei avea să atingă cote maxime, Suzuka fiind locul unde disputa pentru titlul avea să se tranșeze într-o manieră mai mult decât controversată.

Prima cursă a noului sezon, avea să aducă un protagonist surpiză: Nivel Mansell. Ultimul pilot selectat personal de Enzo Ferrari, pentru a face parte din echipa sa, avea să câștige la Jacarepagua. După un acrosaj cu Berger la start, accident în urma căruia avea să rămână fără aripa față, Senna avea să abandoneze. Victoria în Brazilia, îl va ocoli până în 1991.

 Etapa a 2-a a sezonului, avea să reprezinte începutul sfârșitului, pentru linia de piloți Senna – Prost, la McLaren. Înainte de cursă, a existat o înțelegere între cei doi. Ea stipula că cel care o să aibă un start mai bun, va fi lăsat de celălalt să câștige cursa. La startul original, Senna a plecat mai bine. Prost s-a poziționat în spatele său.

 Doar că în turul secund, se putea întâmpla o tragedie. Mașina Ferrari pilotată de Gerhard Berger, a lovit zidul în Tamburelo, monopostul izbucnind în flăcări. Reacția rapidă a personalului medical și a comisarilor de traseu, i-au salvat viața austriacului. Acest incident grav, era al doilea din punct de vedere cronologic, care avea legătură cu Tamburelo. Cercul acestor incidente avea să se închidă în 1994…

 La restart, Prost a plecat mai bine. Brazilianul însă, a stat la aspirația francezului și l-a depășit la intrarea în Tosa. Ayrton avea să câștige cursa. Alain era nemulțumit de rezultat deoarece el a considerat că „pactul”, dinainte de începerea cursei, nu a fost respectat. Argumentul lui Senna, a fost că înțelegerea era valabilă doar pentru primul start. De la acest moment, relația dintre ei a început să se înrăutățească serios.

 Comparativ cu anul precedent, Senna avea să câștige la Monaco, al 2-lea succes în principat. A urmat o victorie și în Mexic (singura obținută în această țară). Cu 3 victorii consecutive, sezonul începea să semene cu o plimbare în parc pentru campionul mondial din 1988. Din păcate pentru el, lucrurile aveau să aibă o turnură nefavorabilă.

În următoarele 4 GP-uri (Phoenix, Montreal, Paul Ricard și Silverstone), erau înregistrate 4 abandonuri, din motive independente de pilotajul său. Astfel, la Hockenhiem, diferența dintre Prost și Senna era de 20 puncte. Ecartul avea să fie diminuat cu 2 victorii în Germania și Belgia (pe pistă udă) și un loc 2 în Ungaria (probabil cea mai bună cursă a lui Nigel Mansell din întreaga carieră).

 Marele premiu al Italiei, avea să reprezinte o nouă dezamăgire, din cauza cedării motorului când se afla pe prima poziție. O nouă victorie pentru Prost și din nou 0 puncte pentru Senna. Principala știre la Monza,  a fost anunțul francezului, care părăsea echipa McLaren și devenea pilot Ferrari pentru 1990.

 Prost și-a argumentat decizia, prin prisma faptului că relația dintre el și echipă devenise „tot mai rece”. De asemenea, considera că Ayrton primește un tratatament preferențial de la Honda. Brazilianul era într-o relație foarte bună cu constructorul japonez (mai ales cu fondatorul, Soichiro), încă din epoca Lotus. Însă asta nu însemna neapărat că era favorizat în cadrul echipei.

După Monza, urma Estoril. Senna avea să fie protagonistul unui acroșaj cu Nigel Mansell (care la acel moment era deja descalificat, pentru o manevră ilegală pe linia boxelor). Alte 6 puncte, aveau să fie pierdute, diferența dintre cei doi rivali în lupta pentru titlu, fiind de 24 de puncte. Pentru a rămâne în luptă, sud-americanul trebuia să câștige toate cele 3 curse rămase (Jerez, Suzuka, Adelaide).

În Spania, misiunea a fost îndeplinită. Urma Japonia, cursa de casă a „motoristului” Honda. Senna a obținut pole-ul, după un tur de calificare ieșit din tipare, fiind mai rapid cu 1.7s decât Prost. Comparativ cu 1989, startul a fost unul decent. Marele său rival a avut însă un start foarte bun, luându-i fața în acest aspect al întrecerii.

 Vreme de 47 de tururi, cei doi s-au hărțuit reciproc. La finalul acestuia, Senna a atacat în șicana Casio. A rezultat un acroșaj, motoarele celor 2 monoposturi s-au oprit în urma impactului. În cabina de comentariu a BBC, James Hunt îl considera vinovat pe brazilian pentru accident. Prost a coborât din mașină, Senna a cerut ajutorul comisarilor de traseu, pentru a intra pe circuit. 

 McLaren-ul cu numărul 1, avea o avarie la partea din față. A urmat o oprire la boxe pentru schimbarea nasului monopostului. Prima poziție atât de vitală, avea să fie pierdută în fața italianului de la Benneton, Alesandro Nanini. Senna avea să spulbere avansul acestuia depăsindu-l, poate pentru a-și justifica manevra de dinainte, tot în șicana Casio. La finalul celor 53 de tururi, cursa era câștigată.

 Însă bucuria nu a durat mult. Ayrton nu avea să fie prezent pe podium. Datorită faptului că Senna a „luat-o pe scurtătură”, s-a considerat că nu a fost respectată distanță integrală a GP-ului. Astfel a fost descalificat. O decizie ciudată, deoarce se puteau găsi motive mult mai plauzibile pentru o descalificare

Decizia, a împărțit lumea Formulei 1 în două. Brazilianul a dat vina pe Balestre, pe care l-a considerat principalul vinovat „pentru manipularea campionatului din 1989″. Din nou, după Monaco 1984, rezultatul unei curse era în centrul unei controverse. Pentru aceste acuze, a primit o amendă consistentă, iar superlicența i-a fost retrasă. Putem face un exercițiu de imaginație: oare ce s-ar fi întâmplat dacă în 1989, dacă existau rețele sociale?

Și în prezent, există discuții contradictorii pe această temă. Uneori, adevărul ne depășește. Probabil că nu s-ar fi ajuns în această situație, daca Senna nu era lovit de acel val de probleme tehnice, care i-au distrus în mare măsură șansele la victorie în 1989. Precum în 2005, fiabilitatea avea să se dovedească un factor foarte important în stabilirea câștigătorului.

Cert este că Prost a câștigat cel de-al 3-lea titlu al carierei, plecând la Ferrari în 1990. La McLaren, avea să vină Gerhard Berger, cel mai bun prieten dintre piloți pe care l-a avut Senna. „El m-a învățat să pilotez, eu l-am învățat să se bucure de viață”. Pentru prima dată, de la sosirea la McLaren, Ayrton Senna avea să aibă liniște în cadrul echipei. 

Pentru 1990, totul era pregătit pentru cel de-al doilea titlu mondial. Acel an, a fost însă o reeditare a sezonului 1989, doar că de această dată protagoniștii erau în echipe diferite. „Dacă Senna și Prost ar pleca acasă, am avea parte de o competiție curată pe pistă” cum avea să remarce Jenks.

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.