More

    Latest Posts

    Ayrton Senna – Viața dincolo de limite (1960-1987)

    Ayrton Senna rămâne și la 28 de ani de la moartea sa, un etalon, o legendă, o emblemă a motorsportului. Foarte mulți fani (printre care și eu) îl consideră cel mai mare pilot din istoria F1. Accidentul său fatal din turul 7 al GP-ului din San Marino, a schimbat definitiv direcția pe care avea să o adopte acest sport.

    Statistica în cazul lui Senna este una impresionantă: 162 de curse, 65 de plecări din pole, 41 de victorii, 3 titluri mondiale.Aceste realizări nu spun însă neapărat povestea completă, a celui care a reprezentat mult mai mult decât un pilot de curse, fie el și triplu campion mondial.

    Statistic vorbind, piloți precum Schumacher, Hamilton, Prost sau Vettel au mai multe victorii sau titluri. Renumit pentru dorința ieșită din comun de a câștiga, pentru agresivitatea de pe circuit, pentru momentele de magie pe care le oferea atât pe ploaie cât și în calificări, dar și pentru carisma și actele de caritate pe care le-a făcut în afara pistei, Ayrton Senna rămâne în continuare un personaj fascinant pentru urmăritorii marelui circ.

    Moto: „Să fi al doilea, înseamnă să fi primul care
    pierde.”

    Prima parte: 1960-1987

    Născut pe 21 martie 1960, la Sao Paulo într-o familie înstărită care a putut cel puțin la început, să îi finanțeze visul. Brazilianul a avut tangențe cu motorsportul încă din copilărie (idolul său a fost Jim Clark, urmat după moartea acestuia de Stewart și mai apoi de conaționalul său Fittipaldi). La vârsta de 4 ani, avea să primească cadou de la tatăl său, primul kart.

    În acea perioadă, la începutul anilor 60, Brazilia nu avea un cuvânt de spus în lumea F1. Abia odată cu apariția lui Emerson Fittipaldi, competiția a câștigat popularitate în această țară. Acesta avea să devină campion mondial cu Lotus și McLaren, asigurându-i și titlul post-mortem lui Jochen Rindt în 1970. Decizia de a se alătura proiectului fratelui său avea să îi spulbere cariera în F1.

    Ulterior, avea să aibă succes în competițiile de peste ocean. Senna avea să debuteze în competițiile oficiale de karting în 1973. Pe parcursul a 9 ani, a devenit multiplu campion atât în țara natală, cât și al Americii de Sud. Ayrton avea să regrete mai târziu, faptul că nu a devenit și campion mondial al acestei discipline. Într-un interviu din 1993, avea să declare că această perioadă a fost cea mai frumoasă din viața lui, deoarece totul era o competiție pură, iar banii și jocurile de culise nu își aveau locul.

    Trecerea la monoposturi avea să se facă în 1981. Această mutare a fost încununată de succes, deși la sfârșitul aceluiași an, la presiunile tatălui său care vroia ca Ayrton să îi urmeze pașii în afacerea familiei, s-a întors în Brazilia. Renunță totuși repede la acest plan și revine în Europa, pentru a-și continua cariera. După titlurile obținute în Formula Ford 1600 în anul 1981, Senna avea să devină campion în anul morții lui Gilles Vilenuve, în Formula Ford 2000, pentru ca în 1983 să câștige în Formula 3.

    Acesta a fost obținut după o luptă destul de strânsă cu Martin Brundle (diferența la final, fiind doar de 9 puncte între cei 2) impunându-se și prestigioasa cursă de la Macau. Prin prisma acestor performanțe, el a intrat în atenția mai multor echipe de F1. Primul test, a fost cu Williams, care în mod tragic, avea să îi ofere și ultimul monopost pe care l-a pilotat vreodată. Testul s-a petrecut la Donington, locul unde 10 ani mai târziu, Ayrton avea să facă una dintre cele mai mari curse din istorie.

    Prestația lui Senna în cadrul acestuia, a fost remarcabilă (mai rapid decât pilotul titular și campionul în exercițiu Keke Rosberg), însă Frank Williams avea deja în acel moment o linie de piloți destul de puternică, pe lângă finlandez, în echipă fiind și Jacques Laffitte astfel că nu i-a fost oferit un contract de pilot pentru 1984. Au mai urmat teste cu McLaren, Toleman și Brabham. În primele 2 cazuri, din nou a fost mai rapid decât piloți principali (John Watson și Derek Warwick), însă testul cu Brabham a fost un dezastru.

    S-a speculat că eșecul testului cu fosta echipă a triplului campion mondial australian, s-a datorat și datorită lui Nelson Piquet. Acesta s-a opus aducerii lui Senna în echipă, ulterior relația dintre cei doi campioni brazilieni, nefiind una tocmai cordială, Piquet aducând câteva acuzații nefondate despre viața privată a lui Senna.

    Până la urmă, pentru sezonul 1984 Ayrton a ales Toleman. O echipă de mijlocul clasamentului, care nu îi putea satisface ambiția de a câștiga. Însă aici talentul său putea ieși în evidență. Debutul a avut loc pe teren propriu, pe circuitul de la Jacarepagua. În urma unei probleme mecanice, avea să abandoneze în turul 8. Cursa următoare, de la Kyalami, avea să îi aducă primul punct în F1.

    senna

    Un alt loc 6 avea să vină și la Zolder, pentru ca în cursa de la Imola să fie marcată singura dată când nu a reușit să se califice pentru startul unui GP, din motive independente totuși de pilotajul său. Cu această mașină, a reușit 2 podiumuri la Brands Hatch și în ultima întrecere a anului, la Estoril (cursă care avea să îl încununeze campion mondial pe Lauda pentru doar jumătate de punct).

    O performanță notabilă obținută în 1984, chiar dacă nu s-a petrecut în F1, a fost victoria de pe circuitul abia inaugurat de la Nürburgring (varianta de GP), în „Cursa Campionilor”. Fiind un debutant, cu putină experiență în spate, fără a beneficia de vreun palmares notabil, Senna nu trebuia să participe la startul cursei. Aceasta avea să se desfășoare pe mașini cu performanță egală (Mercedes-Benz 190E). Accesul i-a fost facilitat de idolul său din copilărie, Emerson Fittipaldi.

    Acesta era prins cu antrenamentele pentru Indy500 și nu putea participa la această întrecere. Locul său liber, a fost ocupat de Senna. Plecat de pe 3 în cursă, Ayrton avea să se impună în fața unor nume precum Lauda, Reuteman sau Prost. O evoluție excepțională, având în vedere faptul că inițial nici măcar nu era acreditat să concureze. În 1984, principalul său moment avea să fie însă Monaco, moment care avea să fie înconjurat și de o anumită controversă.

    După o calificare relativ modestă pe poziția 13, evoluția având loc pe pistă uscată, ziua de duminică avea să aducă o ploaie torențială deasupra circuitului. Acea ploaie avea să fie șansa lui de a se afirma, de a demonstra tuturor că este cel mai bun. Brazilianul și-a făcut loc prin pluton, până pe poziția a 2-a, depăsindu-l în acest proces și pe Niki Lauda. De acolo avea să reducă dramatic diferența față de liderul și rivalul său de mai târziu Alain Prost, cu câte 4-5 secunde pe tur.

    Cursa avea să fie oprită după 32 de tururi de către Jacky Ickx, explicația oficială fiind condițiile meteo nefavorabile. Prin această decizie, considerată nu doar de el controversată, Ayrton l-a acuzat pe președintele FISA de la acea vreme, Jean-Marie Balestre, că l-a împiedicat să câștige cursa, făcandu-i astfel o favoare compatriotului său, Prost. Acest incident avea să fie primul dintr-o serie lungă de acuzații și dispute, care s-au întins pe mai mulți ani, tensiunea maximă fiind atinsă la Suzuka în 1989.

    Cursa de la Monaco, trebuie amintită și prin prisma evoluției ieșită din comun al lui Stefan Bellof. Plecat de pe locul 20, acesta avea să termine pe 3 în primă instanță, fiind descalificat datorită unor nereguli minore găsite la monopostul Tyrrel, pe care îl pilota. Germanul nu a avut șansa să își demonstreze talentul în F1. Cel care putea deveni cel mai mare rival al lui Senna, la finalul anilor 80, avea să își piardă viața la Spa, în anduranță, în urma unui duel chiar cu Jacky Ickx, eroul negativ de la Monaco.

    senna

     

    La finalul sezonului, Senna avea să încheie pe locul 9, cu 13 puncte, din totalul de 16 obținute de propria sa echipă. Înțelegerea cu Toleman, avea să fie terminată, în ciuda contractului pe 2 ani, din cauza performanțelor slabe ale monopostului, care nu îl mai puteau mulțumi. În urma unor divergențe cu echipa din cauza contractului semnat cu Lotus încă din 1984, el avea să fie suspendat de către Toleman, în etapa de la Monza.

    Pe lângă saltul mare din punct de vedere al performanței, Senna avea să aibă un câștig foarte bun și din punct de vedere financiar, nu doar sportiv (salariul său sarea brusc de la 50.000$ pe an, la peste un milion). Cu toate acestea, după moartea lui Colin Chapman în decembrie 1982, Lotus nu mai era o echipă care să lupte pentru titluri mondiale, dar era încă o echipă de top. În acea perioadă, Lotus îi putea oferi brazilianului șansa de a câștiga curse.

    Ayrton Senna nu a făcut această alegere doar datorită renumelui pe care îl avea echipa lui Chapman, în F1. La Lotus exista un staff destul de puternic: Gerard Ducarouge, Nigel Stephney, Pat Symonds. Cu Ducarouge care avea o funcție echivalentă cu cea de director tehnic, Senna a avut o relație specială, făcandu-i chiar o oferta în momentul în care a plecat la McLaren, de a i se alătura. Din loialitatea față de contractul semnat cu Lotus, propunerea a fost refuzată de Ducarouge.

    Probabil că dacă Colin ar fi trăit, colaborarea dintre cei doi s-ar fi apropiat de cea pe care acesta a avut-o cu Jim Clark. Oricum, Senna a surprins pe toată lumea de la echipă, prin determinarea și maturitatea de care a dat dovadă. Prima victorie a carierei în F1, avea să apară destul de repede, în al 2-lea GP pentru britanici. La Estoril, din nou pe o vreme oribilă, Senna avea să reușească o prestație excepțională, doar Alboreto ramând în același tur cu el la finalul cursei.

    Acest sezon a fost marcat însă de numeroasele probleme tehnice, probleme independente de pilotajul său care l-au împiedicat să obțină câteva victorii clare (Monaco, Silverstone sau Nürburgring) și care l-au privat și de șansa de a se amesteca în lupta pentru coroana mondială. O altă dificultate în obținerea unor rezultate a fost și consumul ridicat de combustibil (pierzând din cauza asta, o victorie certă în San Marino).

    senna

    Pe lângă Estoril, avea să câștige și la Spa, o cursă desfășurată în condiții mixte. O serie de podiumuri, au venit în a 2-a parte a anului în Austria, Olanda, Italia și Europa (Brands Hatch). Senna a obținut locul 4 la finalul sezonului cu 38 de puncte și o clasare în fața coechipierului său, italianul Elio de Angelis.

    Acesta din urmă, avea să părăsească „corabia” la finalul stagiunii, nemulțumit de ascensiunea rapidă și controlul pe care Senna îl deținea la Lotus. Decizia luată de italian a fost una tragică: avea să își piardă viața în urma unui accident la Paul Ricard, unde testa cu noua lui echipă, Brabham.

    Pentru Ayrton Sennay 1986 avea să se asemene cu anul precedent. O nouă clasare pe locul 4, 8 plecări de pe prima poziție, din nou 2 victorii (doar că de această dată ele au fost obținute la Jerez și în Detroit), 8 curse terminate pe podium. GP-ul de la Jerez avea să marcheze una dintre cele mai mici diferențe din istoria F1 (0.014s sau aproximativ 93cm) între câștigător și locul secund (Nigel Mansell).

    Așa cum am menționat mai sus, numărul plecărilor din pole-position, aveau să depășească clar numărul succeselor. În acest punct, ar exista ceva similitudini cu situația actuală a lui Charles Leclerc. După plecarea lui de Angelis, noul său coechipier, deși doar pentru un sezon, avea să devină britanicul cu origini nobile, Johnny Dumfries. Brazilianul l-a distrus din punct de vedere al performanței, cum avea de altfel să o facă și cu Satoru Nakajima anul următor sau cu Michael Andretti în 1993.

    Pentru Senna, 1986 nu a fost neapărat un eșec, însă din nou nu s-a putut apropia de prima poziție la general. La fel ca în 1985, consumul de carburant avea să reprezinte o problemă, problemă care s-a dovedit constantă de-a lungul carierei sale. Peter Warr înlocuitorul lui Chapman în fruntea echipei Lotus, avea să explice după 1994, că principala cauză a acestui consum ridicat ar fi reprezentat-o stilul de pilotaj al lui Ayrton. Modul în care apăsa accelerația în viraje + supracondusul în regim de cursă, l-au costat câteva victorii sau podiumuri certe.

    Warr credea de asemenea, că un pilot de suport precum Derek Warwick, i-ar fi oferit un nivel de motivație mai mare, comparativ cu Dumfries. Trebuie menționat că Senna s-a opus aducerii lui acestuia la Lotus, deoarece dorea ca echipa să se cristalizeze în jurul lui. Sud-americanul nu era sigur nici de posibilitatea financiară a echipei Lotus de a realiza 2 monoposturi cu o performanță identică.

    Prin urmare, deși între cei doi piloți nu au existat disensiuni, contractul britanicului cu Lotus, nu a mai fost semnat în 1986. Maniera aceasta avea să fie preluată mai târziu de Schumacher, doar că la un nivel mult mai înalt. Se poate considera că Senna a imitat astfel modul în care s-a opus Piquet în 1983, la aducerea lui la Brabham. La finalul lui 1986, Senna era văzut deja unul dintre „cei 4 mari”, alături de Prost, Mansell și mai sus menționatul, Piquet.

    Comparativ cu anul precedent, sezonul 1987, ultimul la Lotus, avea să aducă câteva schimbări importante. În primul rând, echipa avea să renunțe la motoarele Renault, pe fondul părăsirii „marelui circ”, de către francezi (decizie care nu avea să dureze foarte mult însă), în detrimentul celor de la Honda, noua campioană la constructori în 1986 alături de cei de la Williams. Furnizorul de motoare nipon, avea să își impună și propriul pilot la echipă, o practică des întâlnită în țara „soarelui răsare”.

    senna

    Satoru Nakajima avea să devină astfel, primul japonez care avea să participe pe durata unui întreg sezon în F1, continuându-și cariera pâna în 1991. Rezultatele notabile au lipsit însă din palmaresul său. După o absență de 10 ani din calendar, GP-ul japonez avea să revină și el. Circuitul de la Suzuka primea această onoare, în detrimentul celui de la Fuji, care găzduise două întreceri în 1976 și 1977. Pe această pistă, Senna avea să își câștige toate cele 3 titluri mondiale, într-o manieră mai mult sau mai puțin controversată.

    Tot în acel sezon, Lotus avea să își piardă și sponsorul iconic JPS, care figura pe monoposturile echipei încă de la începuturile anilor 70. Nu a fost prea greu însă să se găsească un înlocuitor, Camel ocupând golul lăsat liber. La startul sezonului, pilotul brazilian era văzut ca unul dintre principalii favoriți la câștigarea titlului. Din păcate pentru el, pachetul Williams-Honda s-a dovedit mai puternic.

    În ciuda accidentului lui Piquet la Imola, în fatidicul viraj Tamburelo, incident care după spusele proprii i-a redus acuitatea vizuală cu 80%, Williams a câștigat titlurile la piloți și la constructori. Cu 8 podiumuri și 2 victorii consecutive la Monaco și în Detroit, Senna avea să încheie anul pe poziția a 3-a în clasamentul piloților. Victoria din principat avea să îi deschidă șirul de 6 succese aici (record care nu a fost încă depășit nici în prezent). O altă premieră s-a înregistrat tot acolo: avea să devină primul pilot care câștigă o cursă cu un monopost echipat cu suspensie activă.

    Prin prisma dorinței sale de a câștiga, brazilianul a fost principalul artizan în introducerea ei, deși această inovație era abia la început din punctul de vedere al dezvoltării. Datorită accidentului conaționalului său de la Imola, și a luptei interne de la Williams între Piquet și Mansell, (cu care a avut o confruntare fizică în urma acrosajului de la Spa, în care vina a fost a lui Ayrton), el avea să fie în fruntea clasamentului de la etapa din Detroit până la cea de la Hockenheim.

    Din păcate, lupta principală la titlu a fost între Mansell si Piquet, brazilianul prevalând în cele din urmă. Senna a avut o șansă bună de a obține poziția a 2-a în clasament, în urma accidentului suferit de Nigel în calificări la Suzuka. Oportunitatea nu a fost fructificată, Gerhard Berger câștigând ultimele 2 curse ale anului (Japonia și Australia).

    Senna avea să părăsească echipa care nu îi putuse împlini visul suprem: acela de a deveni campion. Însă odată cu venirea la McLaren în 1988, (deși contacte între el și Ron Dennis au existat încă dinainte de a debuta în Formula 1), avea în sfârșit să aibă un monopost mai mult decât capabil să îi aducă titlul: emblematicul MP4/4, una dintre cele mai dominante mașini din istorie.

    senna

    În acest stint de 6 ani la McLaren, Ayrton Senna avea să își câștige consacrarea și statutul de legendă, impunându-se ca cel mai bun pilot al generației sale. De asemenea, în primele 2 sezoane avea să se dezvolte și un duel intern, care a depășit cu mult limitele de fair-play, . Rivalitate lui Ayrton Senna cu Alain Prost, este considerată poate cea mai mare din istoria F1 (peste Hunt-Lauda, Pironi-Villeneuve sau Hakkinen-Schumacher).

    • Mai multe știri despre Campionatul Mondial de Formula 1 găsiți AICI
    Sursa: GP24 Media / Ionut Timofte
    Photocredit: Formula 1 Fans Romania

    Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

    Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

    GP24 Media / Ionut Timofte

    Latest Posts

    Don't Miss