Avancronică RES500 2024 by Pati46: În acest weekend, adică pe 25 și 26 mai, se va desfășura o nouă etapă din Campionatul Național de Anduranță RES.
A treia rundă a sezonului este totodată și cea mai lungă cursă din România, de 500km. RES500 este de asemenea și cea mai importantă cursă, deoarece punctajele sunt triplate față de cele de la o etapă obișnuită. De aceea, cel mai important obiectiv al acestui weekend este să aducem mașina la finish.
În 2023, echipajul 46 a reușit două clasări pe podium, locul 3 la clasa A1 și victoria la categoria feminină. Aceste rezultate sunt dovada că strategia noastră de cursă a fost bună, iar mașina a fost pregătită foarte bine.
Anul acesta RES500 se va desfășura pe circuitul Transilvania Motor Ring, un element nou față de anul trecut, când circuitul gazdă a fost Motorpark Romania. Fiind o cursă de 500km, este nevoie de participarea în echipaj, constituit din minim 2 piloți. Anul acesta, la fel ca anul trecut, voi lua startul alături de mentorul și antrenorul meu Eduard Bîrloiu, campion național de karting la clasa regină KZ.
Până acum, 33 de echipaje s-au înscris, dintre care 5 la clasa A1. Lista înscrierilor rămâne deschisă, iar aceste numere se pot modifica până în weekend. Materialul de concurs este același, Suzuki Swift Sport, al cărui probleme tehnice întâmpinate la etapa anterioară au fost remediate la timp datorită echipei mele, iar mașina este în cea mai bună condiție pentru această etapă.
În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)
Programul weekend-ului este următorul:
Sâmbătă 25 Mai 2024:
- 14:30-16:30 Free practice (Antrenament liber)
- 17:15-17:35 Calificări
Duminică 26 Mai 2024:
- 09:00-10:00 Free practice (Antrenament liber)
- 12:30 RES 500km
Cursa va fi transmisă live pe Prima Sport, dar și pe canalul de Youtube Romanian Endurance Series https://www.youtube.com/@romanianenduranceseries237/streams
Mulțumesc partenerilor, care au făcut posibilă participarea mea în această competiție. În acest sezon competițional sunt susținută de către: Fabi Total Grup, Pilot Pen Romania, Firma Bollhoff, Familia Toneli, Terra Plast Trade, Omniasig Vienna Insurance Group, Repsol Romania, Avi Compact, EDB Racing by Fane Motorsport, Algernon, ALP Service (Vopsitorie și Tinichigerie), Consterra Optim.
Mulțumesc echipei GP24 Media, prin intermediul căreia pot împărtăși tuturor parcursul meu în acest sport.
Ne vedem în curând la circuit! Fiți cu ochii pe numărul 46!
Din pasiune pentru Motorsport, Patricia Sîrbu Mărculeț
- Mai multe știri despre Campionatul Romanian Endurance Series găsiți AICI
- Mai multe știri despre Patricia Sîrbu Mărculeț găsiți AICI
Photocredit: Patricia Sîrbu Mărculeț - Arhiva personală / Catalin Nastase
Sponsor:
Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.