Avancronica: Patricia se îndreaptă către Motorpark după aproape două luni de pauză. A sosit momentul mult așteptat, fiindcă putem spune în sfârșit că este din nou SĂPTĂMÂNA CURSEI.
În weekend-ul ce urmează, adică pe 30 septembrie – 1 octombrie, se va desfășura a 5-a și ultima etapă din sezonului 2023 a Campionatului Național de Anduranță (Romanian Endurance Series – RES). Eu și mașina mea suntem pregătite pentru ultima aventură din acest an, fiind runda finală a sezonului, motiv pentru care bucuria mea este puțin umbrită.
Întotdeauna ultima etapă a sezonului este foarte diferită pentru fiecare pilot, deoarece pentru unii titlul poate fi deja asigurat, atmosfera fiind ceva mai relaxată, însă pentru alții bătălia este încă deschisă, până în ultima secundă.
Anul acesta ne-am bucurat de vreme buna la toate etapele, iar soarele se pare că va ține cu noi și de data aceasta. Lista de înscrieri este încă deschisă, și mai bogată pe zi ce trece. Doar până în acest moment, în cadrul clasei A1, se află 10 echipaje care au confirmat prezența.
În ceea ce privește punctele adunate pe tot parcursul sezonului competițional, la categoria feminină am obținut până acum 4 victorii din 4 posibile, ceea ce automat mă situează pe prima poziție a clasamentului. La clasa A1, cea în care se încadrează Suzuki-ul meu, mă aflu pe poziția secundă. Cele 16 puncte distanță de locul 1, echipajul AB Motorsport, sunt foarte greu, spre imposibil de recuperat. Însă, obiectivul meu este să păstrez poziția secundă, la care am un avans de 7 puncte față de echipajul de pe locul 3, Uplifting Racing.
În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)
Astfel, pornesc încrezătoare în această nouă etapă cu scopul de a obține la final atât titlul de Campioana Națională la categoria Feminină, dar și Vicecampioană Națională la clasa A1.
Mulțumesc echipei, deoarece contribuția și ajutorul fiecărui membru a contribuit semnificativ la obținerea acestor rezultate. De asemenea, mulțumesc partenerilor care susțin parcursul meu sportiv și care fac posibilă participarea mea la fiecare etapă: Fabi Total Grup, Pilot Pen Romania, Dacris, Firma Bollhoff, Familia Toneli, Terra Plast Trade, Valtec Premium Lubricants, Repsol Romania, Avi Compact, Algernon, Omniasig Vienna Insurance Group, ALP Service (Vopsitorie și Tinichigerie), Consterra Optim, și Femei în Motorsport.
Pentru pregătirea și perfecționarea pilotajului am avut alături, ca de fiecare dată, echipa EDB Racing by Fane Motorsport.
Întotdeauna, echipa GP24 Media are grijă de promovarea mea media, lucru pentru care le mulțumesc!
Ne vedem pe circuit! În curând….
- Mai multe știri despre Patricia Sîrbu-Mărculeț găsiți AICI.
- Mai multe știri despre Campionatul Romanian Endurance Series găsiți AICI.
Photocredit: Sorin Mirea
Sponsor:
Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.