Latest Posts

Aston Martin: un design agresiv, inspirat din mai multe surse

Vizualizări: 14314

Aston Martin și-a prezentat ieri noul monopost (AMR23), cu care va aborda actualul sezon competițional. A 3-a mașină de la reîntoarcerea în F1 a faimoasei companii britanice, va fi pilotată de Fernando Alonso (venit de la Alpine) și de către „potențialul campion mondial” (cel puțin din punctul de vedere al spaniolului), Lance Stroll.

Cei de la Aston Martin consideră actualul pachet o evoluție masivă a vechiului monopost de anul trecut (AMR22), care a terminat pe locul 8 în clasamentul constructorilor, la egalitate de puncte cu Alfa Romeo. Din punct de vedere tehnic, sunt schimbări masive la nivelul aripii față, la sidepod-uri și la capota motorului. Odată cu sosirea lui Alonso, aspirațiile „garajistului” britanic sunt foarte mari. Prin urmare, designul actualului monopost este unul agresiv. 

 Anul 2022 a fost unul dezamăgitor pentru Aston Martin. Conceptul monopostulu a fost unul greșit, astfel brandul britanic fiind nevoit să se lupte pentru pozițiile din partea inferioară a clasamentului. Având în vedere banii investiți (în jurul sumei a 200 de milioane $), în noile facilități de care se va bucura echipa (care din luna mai va beneficia de noua fabrică de la Silverstone, fabrică ce vine la pachet și cu un tunel de vânt performant, ce va fi gata în 2024), o prestație mediocră, precum în ultimele sezoane, nu mai poate fi luată în calcul.

 Comparativ cu alte echipe, care nu au arătat  cu adevărat noul monopost (cum ar fi de exemplu Red Bull), Aston Martin a hotărât să își „dezvăluie” o parte din inovații, acestea fiind mai mult sau mai puțin inspirate de la cei care domină „Marele Circ”.

Aston Martin

 Capota motorului și sidepod-urile sunt de inspirație Red Bull, cele din urmă având un undercut extrem. Acest concept (al sidepod-urilor) a fost utilizat și de alte echipe (cum ar fi McLaren). Nici una dintre ele nu a „copiat” însă cu atât de multă exactitate, inovația care a apărut pe RB18. Aripa față maximizează conceptul de downwash (aerul pătrunde peste pneurile din față). De asemenea, avem guri de admisie în stilul celor de la Red Bull. Ferrari este reprezentata și ea pe monopostul Aston Martin, prin grilajul superior, care se inspiră perfect din F1-75.

Nasul este unul asemănător cu cel de la Mercedes (mai suplu și mai plat). Suspensia față de tip pushrod și cea spate de tip pullrod (furnizată de Mercedes), a fost menținută (paradoxal poate, având în vedere că este o cale opusă celei abordate de Red Bull), doar geometria fiind schimbată. Așa cum se știe deja,  motorul este furnizat tot de gigantul german.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Aston Martin

Directorul tehnic al echipei Dan Fallows, a declarat: „Am vrut să abordăm acest regulament fără nici un compromis. Vrem să progresăm pe grilă, să luptăm cu echipele din față. Nu putem realiza acest lucru, cu o atitudine conservatoare, lipsită de curaj.”

„AMR23 este o dezvoltare semnificativă a mașinii pe care am dezvoltat-o în a doua jumătate a sezonului 2022. Am îmbunătățit monopostul în fiecare punct critic. Cred că soluțiile găsite ne vor oferi performanța, pe care o așteptăm.”

La fel precum în cazul celorlalte echipe care au prezentat deja, au fost ascunse anumite detalii ale noului AMR23. Astfel, (precum în cazul Alpha Tauri), podeaua este una destul de rudimentară. Cu siguranță, nu vom vedea acest element în actuala  configurație, la startul sezonului. Datorită schimbărilor de regulament (creșterea gărzii la sol, pentru a evita fenomenul de porpoising), încă se păstrează tăcerea asupra inovațiilor descoperite în acest departament.

Aston Martin

Prin urmare, un element cheie al sezonului 2023 va fi modul de funcționare al podelei. Directiva tehnică menționată mai sus, se speculează că ar afecta cel mai mult pe cei de la Mercedes. Greu de spus deocamdată, dacă lucrurile vor sta însă chiar așa și dacă această schimbare de regulament va avantaja cel mai mult pe cei de la Red Bull (având în vedere că are garda spate cea mai mare dintre cele 3 echipe de vârf).

 Revenind la Aston Martin, așa cum am menționat deja, compania britanică are ambiții mari. Acestea au crescut odată cu venirea lui Fernando Alonso la echipă, după retragerea intempestivă a lui Sebastian Vettel. Spaniolul este renumit pentru deciziile sale greșite, în materie de alegere a echipelor. Cu siguranță, aceasta este ultima șansă pentru Fernando de a obține din nou rezultate notabile în F1, după o pauză de 9 ani (exceptând podiumul din Qatar). 

Alonso a demonstrat că în ciuda vârstei sale (41 de ani), este încă la un nivel foarte competitiv. Pasiunea pentru sport este și ea prezentă, astfel că spaniolul poate livra în continuare performanță. În 2022, fiabilitatea monopostului Alpine a fost principalul său adversar, datorită ei pierzând duelul intern cu Esteban Ocon.

Pe de altă parte, acest parteneriat dintre Fernando Alonso și Aston Martin, poate avea și puncte slabe: dublul campion mondial este renumit pentru ieșirile sale publice (acel comentariu referitor la motorul Honda, pe terenul companiei japoneze, la Suzuka, este cel mai elocvent pentru a argumenta această afirmație).

Aston Martin: un design agresiv, inspirat din mai multe surse

Spaniolul este cunoscut și ca o persoană cu care este greu de lucrat și de colaborat, astfel putând apărea fricțiuni în cadrul echipei. Cum vor gestiona aceste aspecte cei de la Aston, rămâne de văzut. Dacă vor reuși să îi ofere o mașină competitivă, este posibil ca declarațiile malițioase ale lui Alonso, să se transforme în complimente la adresa echipei.

 O altă problemă serioasă (în cazul în care Aston Martin se va lupta pentru primele poziții), este Lance Stroll. Fiul proprietarului echipei (Lawrence Stroll), canadianul nu a demonstrat de foarte multe ori, că ar fi un pachet de vârf. Un pilot bun pe ploaie (ex. pole-ul din Turcia), însă care nu strălucește în calificări și nici în regim de cursă. În cele 2 sezoane petrecute împreună, Sebastian Vettel nu a avut probleme serioase în a se impune din punct de vedere al luptei interne.

„Potențialul campion mondial” așa cum îl numește Alonso (având în vedere declarațiile sale, aceste cuvinte ar putea avea și o tentă ironică), canadianul poate fi în cel mai bun caz, un pilot de mijlocul plutonului. Uneori prestațiile sale, au fost însoțite și de o agresivitate nejustificată (ex. chiar acroșajul cu Fernando, de la Austin), care îl trage și mai mult în jos.

Un lucru este clar: dacă în viitorul apropiat, echipa va performa convingător, Lawrence Stroll va trebui să facă o alegere dureroasă pentru familie, însă corectă pentru brand. Rămâne de văzut, dacă va sacrifica însă cariera fiului, pentru binele echipei.

Aston Martin: un design agresiv, inspirat din mai multe surse

 Noul monopost al celor de la Aston Martin va ieși pe pistă la Silverstone, în data de 15 februarie. Ziua va fi dedicată filmărilor. Lance Stroll va pilota monopostul în prima parte a evenimentului, urmând ca Fernando Alonso să testeze mașina după amiază. Rămâne de văzut dacă „monopostul verde al celor de la Red Bull” va fi unul performant.

Din punctul meu de vedere, AMR23 nu este o copie identică a RB18. Mașina are elemente „împrumutate” și de la Mercedes și Ferrari.  Misterul referitor la performanță, urmează să fie elucidat în sesiunea de teste din Bahrain (23-25 februarie).

Declarații:

Fernando Alonso: „Întotdeauna am spus că proiectul celor de la Aston Martin, este unul ambițios. Pe lângă facilitățile pe care le avem, mașina este la fel de importantă. AMR23 mi se pare un pachet foarte eficient. Am fost plăcut surprins când am testat mașina de anul trecut pentru prima dată și cred că avem un potențial foarte mare, pe care îl vom debloca împreună. Abia aștept să înceapă totul.”

Lance Stroll: „Uitându-mă la AMR23 pot vedea munca depusă în acest proiect, efort care ne va ajuta în al doilea an cu noul regulament. E o plăcere să lucrez cu Fernando. Întotdeauna m-am înțeles foarte bine cu el – va fi fantastic să concurez împotriva lui.”

Lawrence Stroll: Noua noastră fabrică este mai mult decât o declarație de intenție. Ea ne va ajuta să micșorăm ecartul față de grupul fruntaș, și odată cu timpul, să devenim o echipă de top. Anul trecut am demonstrat că suntem determinați și încrezători în proiectul nostru. Mașina de anul acesta a fost construită pentru a se ridica la nivelul viziunii și ambiției noastre.

Vorbind acum despre parteneri, vreau să îi urez cele mai bune gânduri lui Ravi Kumar, noul CEO al celor de la Cognizant, o companie cu care ne împărtășim viziunea. Echipei de la Aramco, care a crezut în organizația noastră și tuturor celorlalți parteneri, vreau să le mulțumesc pentru faptul că ne însoțesc în această călătorie. Cred că prezentarea de azi este un nou început – o cale promițătoare și ambițioasă de a începe noul sezon.

  • Mai multe știri despre Campionatul Mondial de Formula 1 găsiți AICI.

 

Sursa: GP24 Media / Ionut Timofte
Photocredit: Formula 1 Fans Romania
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

GP24 Media / Ionut Timofte

Latest Posts

Don't Miss