Latest Posts

Arabia Saudită și-a dezvăluit noul circuit care va găzdui Formula 1

Vizualizări: 11162

Recent adăugat în calendarul Formulei 1, Jeddah Street Circuit este cel mai nou traseu care va debuta în Marele Circ. În 2021, traseul stradal din Arabia Saudită va fi prezent pe final de sezon, la începutul lunii decembrie.

Pentru prima oară în istoria de peste șapte decenii a Formulei 1, Arabia Saudită va fi gazda unui mare premiu de campionat mondial. În 2021, traseul din Jeddah va face pasul înspre calendar, urmând să fie penultima etapă a sezonului actual. Grand prix-ul arab va avea loc în perioada 3-5 decembrie.

Circuitul stradal a fost construit de Hermann Tilke, faimosul designer german. El a folosit toate resursele deja existente pentru a putea concepe un circuit stradal. De altfel, noul traseu va fi al doilea cel mai lung circuit din calendarul Formulei 1, cu o distanță de 6.175 km. Per total, Jeddah Street Circuit va fi parcurs anti-orar și va avea 27 de viraje.

Așa cum a fost anunțată deja, întrecerea arabă va avea loc în nocturnă, urmând să fie cea de-a patras cursă care va fi organizată seara, după Singapore, Abu Dhabi și Bahrain. De altfel, conform previziunilor lui Tilke, turul de circuit va avea o medie orară de 250 km/h.

“E extraordinar că putem anunța detaliile noului circuit din Jeddah. Ne bucurăm întotdeauna când avem de-a face cu un circuit nou, iar Jeddah Street Circuit nu face excepție. Am lucrat împreună cu echipa locală și cu Hermann Tilke pentru a avea un circuit spectaculos atât pentru fani, cât și pentru suporteri.” a declarat Ross Brawn.

Marele Premiu al Arabiei Saudite va avea loc în perioada 3-5 decembrie. Noul sezon al Campionatului Mondial de Formula 1 va debuta pe 28 martie, cu prima rundă, organizată în Bahrain.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Sursa: F1
Photocredit: F1
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

F1

Latest Posts

Don't Miss