Latest Posts

Analiza testelor din Bahrain: Ziua 2

Vizualizări: 25455

După o pauză de 3 luni, F1 a revenit în centrul atenției, odată cu sesiunea de teste din Bahrain premergătoare startului sezonului. La finalul acestor 3 zile, așa cum spuneam deja în articole dedicate lansărilor de monoposturi, ne vom putea face o imagine de ansamblu asupra modului în care performează echipele. Până acum, putem spune că avem câteva certitudini (ex. RedBull).  Avem însă surprize (cazul celor de la Aston Martin), dezamăgiri (McLaren) dar și multe semne de întrebare (Ferrari, Mercedes, Alpine).

 După ziua a 2-a de teste, putem concluziona (fără să greșim) că monoposturile de specificație 2023 sunt mai rapide decât predecesoarele din sezonul trecut. Pilotul celor de la Alfa Romeo, Zhou Guanyu a încheiat sesiunea în fruntea fișei de timpi. Cu un 1.31.610 (obținut cu 30 de minute înainte de finalul sesiunii), acesta i-a surclasat pe Max Verstappen și Fernando Alonso.

Alfa Romeo

 Dublul campion mondial al celor de la RedBull nu a părut însă că a forțat nota. Programul său s-a limitat astăzi doar la sesiunea de după-amiază (Sergio Perez a pilotat dimineață). Cel mai bun timp al olandezului (cu doar 4 sutimi mai lent decât cel al lui Zhou), a fost realizat la a doua ieșire pe pistă, cu pneurile C3.

S-a putut observa, că gruparea lui Christian Horner, a adus modificări în ceea ce privește aripa față, comparativ cu ziua de ieri. Mici ajustări s-au făcut și la sidepod-uri și la marginile podelei (o componentă atât de esențială, odată cu introducerea noilor reglementări).

Cel mai rapid în timpul sesiunii de dimineață, a fost Carlos Sainz. Cu toate acestea, Ferrari pare că nu și-a găsit echilibrul aero. Mașina a arătat subviratoare în mai multe rânduri. În timpul ieșirii lui Leclerc, echipa italiană a făcut numeroase modificări la setup-ul mașinii. Pilotul monegasc s-a arătat mulțumit (poate pentru a păstra aparențele) la finalul zilei, de modul în care decurg lucrurile.

Ferrari

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Un aspect pozitiv totuși, pentru fanii acestei echipe: Ferrari a părut că este mai rapidă pe liniile drepte, decât rivalii de la RedBull. De altfel, doar Max a părut relaxat în spatele lui RB19. Sergio Perez a frânat agresiv și a ratat apexul virajului 10, de mai multe ori, liniile sale la trecerea prin viraje fiind inconsistente.

 Pozițiile superioare din clasament al celor de la Alfa Romeo (Zhou), Alpha Tauri și Haas (Hulkenberg), se pot justifica prin utilizarea pneului soft (C4). Așa cum specificam în introducere, McLaren a arătat dezamăgitor. Păstrând proporțiile, nu a fost o dramă în genul celei din 2015, însă lucrurile nu arată prea roz pentru „garajistul” din Woking.

 McLaren nu este stabilă în viraje, echilibrul mașinii se schimbă cu fiecare curbă. Cu o cantitate mare de combustibil + creșterea temperaturilor la nivelul asfaltului, monopostul devine subvirator. Lando Norris a și frânat agresiv (a blocat pneurile), la intrarea în primul viraj. 

McLaren

 Mercedes este încă un semn de întrebare. Echipa pare că a realizat o mașină stabilă, comparativ cu sezonul trecut, însă nu au „rupt gura târgului până acum”, dezamăgind și la capitolul fiabilitate. La temperaturi înalte, gigantul german nu a părut să găsească soluțiile optime. George Russel s-a chinuit pe pistă cu pneul soft.

 Totul s-a terminat, în urma unei probleme hidraulice. Williams pare că a făcut un pas în față, comparativ cu 2022. La fel ca la Mercedes, mașina pare stabilă, iar debutantul american Logan Sargeant a efectuat 154 de tururi. Prin urmare avem un plus și în ceea ce privește fiabilitatea. Deficitul de apăsare, este încă vizibil. FW45 a avut probleme în virajele 5-7. 

 Surpriza acestor teste, este clar Aston Martin. Noua echipă a lui Fernando Alonso, pare favorită în acest moment în lupta pentru plutonul de mijloc. Spaniolul a încheiat ziua pe locul 3 (după poziția secundă obținută ieri). Mașina arată foarte bine în virajele 9-10. Traseele abordate de Fernando au fost „curate” și „consistente”, monopostul Aston arătând un nivel ridicat de agilitate în curbe (asta depinde totuși și de nivelul de carburant utilizat). În ciuda problemelor pe care le are Lance Stroll (posibil să rateze etapa din Bahrain), AMR23 chiar arată bine.

Alpine la fel ca în cazul celor de la Mercedes și parțial Ferrari, este în continuare o enigmă. Pierre Gasly a declarat că se simte încrezător în noua mașină și că abia așteaptă startul sezonului. Rămâne de văzut dacă constructorul francez va reuși din nou performanța de anul trecut. 

Mâine mai avem încât o zi de teste, care va mai aduce ceva lumină asupra performanțelor reale ale echipelor, deși vom avea în continuare, multe semne de întreabre. Prima etapă, are loc peste o săptămână, în micuțul principat din Orientul Mijlociu.

Analiza testelor din Bahrain: Ziua 2

  • Mai multe știri despre Campionatul Mondial de Formula 1 găsiți AICI.
Sursa: GP24 Media / Ionut Timofte
Photocredit: Formula 1 Fans Romania
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

GP24 Media / Ionut Timofte

Latest Posts

Don't Miss