More

    Latest Posts

    Alexandru Krepelka, pe locul al doilea la grupa 6 în prima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă

    Trofeul Râșnov, etapa inaugurală a Campionatului Național de Viteză în Coastă, i-a adus pilotului timișorean Alexandru Krepelka o primă clasare pe podium.

    Locul al doilea la grupa 6, acontat la mare luptă, pe „turnantă”, la doar câteva zecimi de secundă în fața altor doi piloți, dintr-un total de 29 de participanți la clasa menționată.

    Aflat la volanul unei Honda Civic, alta față de cea cu care a ieșit campion național în ediția trecută a întrecerii pe patru roți organizată de Federația Română de Automobilism Sportiv, Krepelka a reușit așadar un start bun de sezon, începând deja să lucreze la mașină pentru a-i aduce îmbunătățiri în vederea parcursului din următoarea etapă, programată în 9 iulie la Reșița.

    Krepelka

    „Sunt mulțumit că am reușit să ocup locul al doilea, am avut emoții că nu pot prinde podiumul. A fost o etapă de teste, am concurat pe o cu totul altă mașină. Diferența mare față de primul clasat s-a datorat în primul rând cauciucurilor. Acum lucrez la mașină pentru etapa următoare, de la Reșița”, ne-a declarat pilotul timișorean.

    CS Krepelka Motorsport a mai fost reprezentat la Trofeul Râșnov de Gabriel Conduris (locul 1 la grupa 1 Dacia Revival și locul 3 la general Dacia Revival), Mihai Alexandrescu (locul 1 la grupa 2 Dacia Revival și locul 1 la general Dacia Revival), Andrei Teodorescu (locul 9 la grupa 6) și Alin Cristea (abandon tehnic la grupa 6).

    „Le mulțumim partenerilor noștri Mirko Peroni (Rossini), Dan Lazăr (Ducodan), Florin Diaconescu (OPR Asfalt), Lucian Perescu (Constructim), Cristian Corlan (Corlan Trans), Adriana Dobriceanu (Rofix), Cornel Crețu (Lic 29), Radu Diaconovici (Girod), Marcel Petrea (Unicorn), Radu Badea (Super Ball) și Bogdan Bragadiru (Ishtar Internet Group)”, a declarat Alexandru Krepelka.

    • Mai multe știri despre Campionatului Național de Viteză în Coastă găsiți AICI.
    Sursa: Comunicat - Krepelka Motorsport
    Photocredit: GP24 Media

    Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

    Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

    Comunicat - Krepelka Motorsport

    Latest Posts

    Don't Miss