Latest Posts

Alex Cascatău a revenit cu victorie pe Spa-Francorchamps.

Vizualizări: 26701

Revenirea lui Alex Cascatău pe circuitul ce găzduiește Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei a fost una de succes, constănțeanul a reușit să câștige o cursă la bordul noului prototip Nova Proto NP02 în condiții de vreme schimbătoare, weekend-ul trecut.

Ultima dată când Alex Cascatău reușea să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Spa-Francorchamps, el o făcea după o cursă cu un BMW Seria 3 E90 înscris în Belcar Series. Weekend-ul trecut situația s-a repetat și, deși Alex Cascatău a avut, din nou, un acoperiș deasupra capului, alte paralele ar fi greu de găsit. La primul start în GT & Prototype Challenge, Alex Cascatău s-a impus cu o mașină care nu mai concurase niciodată în acest campionat și nici pe anvelopele Hankook.

Echipa belgiană Deldiche Racing a acceptat provocarea de a primi în scop evaluativ un exemplar al noului model Nova Proto NP02, prototip construit de aceeași companie care pune la punct M20 FC-ul Turbo folosit în mod uzual de echipă în Olanda și Belgia. Echipat cu un motor V8, NP02 este mai puternic decât un prototip standard de clasă CN, apropiindu-se, mai degrabă, de cifrele Ginettei G58 cu al său motor Nissan.

Cascatau

Primele tururi au fost parcurse în testele private de miercuri în absența lui Cascatău care s-a urcat la volan abia în prima sesiune de antrenamente libere, vineri. Vremea se schimbase destul de mult în câteva zile, asfaltul uscat de miercuri fiind înlocuit de o suprafață mult mai alunecoasă din cauza ploii. Dar acest lucru avea să fie un avantaj pentru Nova Proto NP02 care nu a fost competitivă pe uscat, ceea ce a obligat echipa să efectueze frenetic dansul ploii.

Timpii competitivi reușiți de Alex Cascatău în FP1 și FP2, timpi cu care sufla în ceafa Duqueine-ului LMP3 al celor de la Racing Experience, au dus la și mai multe dansuri înaintea calificărilor. Alex a ieșit pe circuit în urma lui Sam Dejonghe, pilotul cel mai rapid de pe prototipul de clasă CN al celor de la Deldicheracing. În cele din urmă, Dejonghe a reușit un 2:34.922 cu care a obținut Pole Position-ul la general, în timp ce Alex Cascatău a fost al doilea cu un 2:35.476, dar primul la clasa prototipurilor din divizia LMP. Prin comparație, NP02-ul fusese la circa 11 secunde în urma M20-ului FC Turbo pe uscat.

Prima cursă, care a avut loc sâmbătă, a propus încă de la start un duel între Dejonghe și Alex Cascatău. Românul a trecut în față încă din primul viraj și a fost urmat de Duqueine-ul lui Hauser care a păstrat presiunea constantă pe parcursul primelor 30 de minute. Diferența de timpi dintre cei doi era minimă, câteva zecimi pe tur în favoarea lui Alex Cascatău ducând ecartul la aproximativ trei secunde în momentul în care a venit prima neutralizare cauzată de ieșirea în decor a unui prototip Funyo din care erau aproape 20 pe grilă.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Cascatau

Sub neutralizare Hauser s-a apropiat de Alex Cascatău, dar o posibilă depășire a limitelor de viteză sub FCY nu a fost investigată în cazul pilotului Racing Experience. Alex Cascatău a intrat la boxe la scurt timp după restart și acela a fost momentul în care coechipierul Thomas Piessens a preluat mașina. Acesta a avut de stat mai mult la boxe decât rivalii de la Racing Experience ca urmare a unei „penalizări” de rezultat care se aplică în GT & Prototype Challenge.

Pe scurt, organizatorii se folosesc de un sistem prin care piloții care au avut rezultate bune în etapele anterioare din sezon petrec mai mult timp la boxe decât cei fără rezultate. În ciuda pit stop-ului prelungit, Piessens a reușit să se apropie și apoi să depășească Duqueine-ul pilotat în a doua parte de Mauer. În cele din urmă, după 21 de tururi, Piessens a trecut linia de sosire învingător cu un avans de aproape 40 de secunde în fața tuturor.

Cursa a doua nu a urmat același scenariu și asta nu doar pentru că, la ora startului, asfaltul începea să se usuce pe alocuri. Pe lângă starea pistei, echipa mai avusese probleme cu un senzor la accelerație și asta i-a provocat îngrijorări lui Alex Cascatău. Dar acestea au fost uitate rapid în momentul startului când a fost reaprinsă lupta cu Dejonghe. Deși o depășire în primul viraj n-a mai fost posibilă, Alex Cascatău a încercat să treacă totuși prin Les Combes, Sam răspunzând în a doua parte a șicanei. Mai apoi, Alex Cascatău a subvirat în Speaker’s Corner și a trecut prin pietriș, pierzând patru poziții.

Cascatau

La puțin timp după ce Alex Cascatău a revenit pe traseu s-au afișat steagurile galbene aferente unei neutralizări ce fusese cauzată de alt incident. Din păcate, NP02-ul a refuzat să mai funcționeze și s-a oprit la marginea circuitului în timpul neutralizării. În ciuda încercărilor repetate ale lui Alex de a reporni mașina, aceasta a refuzat să mai funcționeze normal, motorul mergând intermitent. Ajuns la boxe, echipa a reușit să diagnosticheze problema, dar trecerea de la pompa de benzină principală la cea secundă i-a costat pe cei de la Deldiche Racing trei tururi.

Piessens s-a urcat în mașină în a doua jumătate de oră, dar n-a mai putut recupera tot timpul pierdut și a încheiat cursa pe poziția a doua la clasa Prototype după ce Ginetta lui Aschoff a întâmpinat și ea probleme tehnice. Trecând peste situația frustrantă de duminică, acesta a fost un weekend foarte bun pentru pilotul constănțean care a fost impresionat de capacitățile mașinii pe asfalt ud, deși pe uscat setup-ul nu era încă rafinat.

Alex Cascatău: „Experiența din weekend de la Spa a fost fantastică. Să obțin din nou o victorie pe acest circuit este ceva cu totul special și faptul că am reușit asta cu o mașină atât de nouă, care nu mai mersese niciodată în mâinile celor de la Deldiche Racing și nici pe anvelope Hankook, este ceva la care nu mă așteptam. Evident că au fost și probleme și asta este ceva inerent în cazul mașinilor noi, dar Nova Proto NP02 are mult potențial și sper să mai am ocazia să mă urc la volanul său pe viitor.”

Cascatau

Alex

  • Mai multe știri despre Campionate de Anduranța găsiți AICI.
  • Mai multe știri despre Alex Cascatau Motorsport găsiți AICI.
Sursa: Comunicat - Alex Cascatau
Photocredit: Rob Blank / Ollivision Media / Roel Louwers
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Comunicat - Alex Cascatau

Latest Posts

Don't Miss