Simone Tempestini a încheiat prima zi de la Tess Rally Brașov în postura de lider, însă are deja asigurat al patrulea titlu din carieră după ce principalul său contracandidat, Vali Porcișteanu, a abandonat chiar în prima probă specială.
Un loc 4 la general îi era suficient campionului național en-titre pentru a obține al patrulea trofeu din ultimii cinci ani. Tempestini a încheiat ziua de vineri pe prima poziție, cu un avantaj de 27 de secunde în fața lui Sebastian Barbu, al doilea clasat, și cu 37,3 secunde mai rapid decât Dan Gîrtofan.
Rezultatele complete ale primei zile sunt disponibile AICI.
Porcișteanu a fost nevoit să abandoneze chiar pe prima probă specială, când mașina sa de concurs a avut pană la două dintre cauciucuri și a ajuns la finiș cu o întârziere de peste 5 minute. Într-un final, pilotul argeșean a anunțat abandonul și va reveni sâmbătă doar în super rally.
La Două Roți Motrice, acolo unde lupta pentru titlu e încă deschisă, Mihnea Mureșan (Peugeot 208 R2) a dominat prima zi, iar după primele trei probe speciale are un avantaj de 17,9 secunde în fața lui Raul Badiu (Ford Fiesta R2T). Principalul contracandidat la prima poziție, Adrian Teslovan (Citroen DS3 R3T Max) se află la un 1 minut și 13 secunde în spatele lui Mureșan.
Lider provizoriu, Andrei Mitre este lider în Cupa Dacia și în clasamentul de la Tess Rally, cu un avantaj de 3,6 secunde în fața lui Cristian Șugar, locul 2 la general.
În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)
Și în Cupa Suzuki este o situație asemănătoare cu liderul provizoriu Dănuț Budai pe primul loc după 3 probe speciale. Aspirant la postura de campion, Bogdan Vrabie se află la 3,5 secunde în urma lui Budai.
Sâmbătă sunt programate ultimele cinci probe speciale din Tess Rally Brașov 2019 și totodată ale sezonului 2019 în Campionatului Național de Raliuri Dunlop. Prima, cea de la Săcele, va debuta de la ora 09:30. Timpii sunt disponibili pe www.live.fras.ro
- Sursa: FRAS (Federația Română de Automobilism Sportiv)
- Photocredit: RallyPhoto.ro
Photocredit:
Sponsor:
Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.