Latest Posts

208 R2 Cup, prima dată pe macadamul moldav la Raliul Iaşului.

Vizualizări: 21346

După una dintre cele mai solicitante curse din acest sezon, Raliul Sibiului, unde suprafața de rulare a fost destul de dură cu materialul tehnic, piloții și copiloții din 208 R2 Cup vor face deplasarea în perioada 2-4 septembrie în capitala Moldovei pentru o nouă bătălie pe macadam.

Dacă la Sibiu Marius Sîncrăianu și Alina Bianca Pop s-au impus pentru prima dată în cadrul cupei monomarcă, lupta se anunță una strânsă și spectaculoasă în acest weekend, la Raliul Iașului. Supranumit și orașul celor 7 coline, Iașiul va fi gazdă pentru cea de-a doua etapă de macadam a sezonului din 208 R2 Cup.

Organizatorii au pregătit o serie de noutăți pentru ediția din acest an, raliul desfășurându-se pe perioada a trei zile, de vineri până duminică, urmând a fi parcurse nu mai puțin de 9 probe speciale. Competiția debutează vineri seara cu parcurgerea celebrei probe de la Râpa Galbenă, urmând ca sâmbătă și duminică lupta să fie concentrată pe deja cunoscutele speciale „Cioca Boca”, „Mădârjac”, „Păun” și „Dobrovăţ”.

Raliul

Șapte echipaje s-au înscris în lupta din cadrul 208 R2 Cup la Raliul Iașului, etapa cu numărul cinci a competiției. Noutatea absolută pentru acest raliu este debutul unui nou echipaj, cel format din Vasile Ile și Raluca Magdaş. Aceasta va fi prima prezență a echipajului în această formulă, obiectivul declarat fiind acela de a ajunge cu bine la finalul competiției, experiența acumulată putând fi apoi valorificată la următoarele etape.

Liderii clasamentului, Cristi Sugar și Vlad Colceriu, pleacă cu prima șansă în întrecerea moldavă, însă aceștia vor avea mult de furcă cu celelalte echipaje dornice de a-și demonstra viteza în cadrul 208 R2 Cup, foarte interesantă fiind lupta între cele 3 echipaje care sunt despărțite de doar 6 puncte: Bogdan Gheorghiu & Adrian Temeș, Marius Sîncrăianu & Alina Pop și Csongor Szabo & Andreea Aldea, cea din urmă aflându-se la debut în cupa monomarcă.

„După un raliu destul de dur, unde echipajele au fost puse la grea încercare, revenim în această săptămână cu cea de-a doua etapă de macadam a sezonului din cadrul 208 R2 Cup. Ne așteptam la o luptă mult mai strânsă în clasament, asta și datorită faptului că suprafața de concurs va fi mult mai prietenoasă cu materialul tehnic”.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Raliul

„Cu siguranța echipajele au plecat cu un bagaj important de cunoștințe după Sibiu, iar spectacolul oferit va fi pe măsură. Le dorim tuturor un raliu lipsit de probleme și fie ca cei mai buni să învingă!” a declarat Dorin Costea, organizator.

Top 3-ul din 208 R2 Cup se premiază cu sume în bani, datorită partenerului principal Termo Life:

  • Locul 1 – 2000 EURO
  • Locul 2 – 1000 EURO
  • Locul 3 – 500 EURO

Desfășurarea 208 R2 Cup nu ar fi posibilă fără susținerea partenerului prinicipal Termo Life.

Raliul

Partenerii tehnici ai competiției sunt: Hankook Competition prin Bucur Tuning, www.sparco-shop.ro și Verla.

Partener Media: RallyMax.ro

Partener Foto: Mihnea Tatu

  • Mai multe știri despre Campionatul Național de Raliuri găsiți AICI.
  • Mai multe știri despre 208 R2 Cup Romania găsiți AICI.
Sursa: Comunicat 208 R2 Cup - RallyMax
Photocredit: Mihnea Tatu
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Comunicat 208 R2 Cup - RallyMax

Latest Posts

Don't Miss