Latest Posts

10 curse memorabile ale lui Ayrton Senna

Vizualizări: 21414

Fără fatidicul incident de la Imola din 1994, Ayrton Senna ar fi împlinit astăzi 61 de ani. Din cariera legendarului pilot brazilian, echipa GP24, prin semnătura colegului Paul Athes, a ales zece dintre cele mai memorabile curse din cariera lui Ayrton Senna.

Monaco 1984

Prima dintre opțiunile noastre este legată de sezonul de debut al lui Senna. Monaco 1984 reprezintă primul masterclass marca Ayrton Senna. Plecat din a doua jumătate a grilei de start, grație condițiilor meteorologice, brazilianul a urcat până pe locul al doilea.

Doar decizia total pripită a lui Jacky Ickx, directorul de cursă din acel an, l-a oprit pe Senna din a-și adjudeca o primă victorie în acea după-amiază ploioasă. În cele din urmă, decizia de a opri cursa l-a dezavantajat pe Alain Prost, câștigătorul întrecerii de la Monaco pierzând titlul mondial pentru doar jumătate de punct în fața lui Niki Lauda.

Estoril 1985

Al doilea număr de magie al lui Ayrton Senna pe ploaie și totodată prima victorie din carieră pentru legendarul pilot brazilian. În acea ploaie densă din Portugalia, Senna a condus cu o încredere supraomenească în propriile sale calități, dominând cursa de la un capăt la celălalt.

Doar motorul subperformant al celor de la Renault l-au oprit pe Senna din a câștiga titlul mondial în epoca Lotus Renault. Pentru acest lucru, brazilianul a mai trebuit să aștepte până la sfârșitul sezonului 1988, după un duel foarte intens cu Alain Prost.

În colaborare cu unul dintre sponsorii echipei noastre de curse, putem oferi tuturor urmăritorilor noștri o reducere de 10 lei la orice produs comandat de pe tricoumania.ro folosind codul: gp24-10ron. (Acțiune valabilă pentru comenzi până la data de 31.12.2024)

 

Jerez 1986

Un moment deseori uitat în cariera lui Ayrton Senna. Până la controversatul succes al lui Rubens Barrichello asupra lui Michael Schumacher de la Indianapolis, Marele Premiu al Spaniei din 1986 a avut cel mai strâns finish din istoria Formulei 1. Doar 0.014 i-au despărțit pe Ayrton Senna și Nigel Mansell.

Acel succes al lui Ayrton Senna asupra lui Nigel Mansell avea să afecteze ulterior desfășurarea sezonului, căci, fără triumful lui Senna, britanicul nu ar fi trebuit până în 1992 pentru a-și trece numele în coloana campionilor mondiali ai Formulei 1.

Monaco 1988

Primul moment de magie al lui Ayrton Senna alături de McLaren a fost și cea mai intensă experiență povestită de vreun pilot în istoria Formulei 1. Faimosul tur al lui Senna din calificări și dominația totală a lui Senna din cursă au rămas în istorie, dar, din nefericire, greșeala din cursă i-a schimbat percepția asupra curselor.

Cu un avans de peste 55 de secunde în fața lui Alain Prost, Ayrton Senna a greșit înainte de intrarea în tunelul de la Monaco și a abandonat. Brazilianul a fost de neconsolat, iar ulterior a vorbit de elemente supranaturale și despre felul în care a condus monopostul de parcă ar fi fost ghidat de o ființă superioară.

Suzuka 1989

Totul sau nimic. Aici a fost reliefată mentalitatea lui Senna cel mai bine. Fără îndoială, cea mai controversată cursă din întreaga istorie a Formulei 1. În ultimul sezon cu Prost coechipier, Senna a avut nevoie în mod obligatoriu de o victorie pentru a rămâne în cursa pentru cel de-al doilea titlu mondial din carieră.

Brazilianul a avut un start lent și abia în turul 46 a reușit să-l prindă pe Prost. Francezul a închis ușa și rezultatul a fost cel așteptat. Un acroșaj. Prost a abandonat, dar Senna, în veșnicul său spirit războinic a continuat cursa, scurtcircuitând locul accidentului. În cele din urmă, deși a câștigat cursa, Senna a fost descalificat din cursă și a pierdut orice șansă la titlul mondial. Totodată, el a promis răzbunarea dacă această situație se va mai repeta în viitor.

Suzuka 1990

Cu Prost plecat între timp la Ferrari, Ayrton Senna se duela de acum cu pilotul francez din postura de rivali la echipe diferite. Brazilianul a obținut pole-ul pentru Marele Premiu al Japoniei, dar oficialii au mutat peste noapte poziția de start pe partea murdară. Așa cum promisese cu un an înainte. Senna a promis că va rezolva de unul singur această nedreptate, indiferent de consecințe.

Zis și făcut, iar brazilianul a intrat intenționat în Alain Prost în primul viraj, ambii piloți fiind scoși din cursă. Prin gestul aproape criminal, Senna s-a ținut de cuvânt. Mai mult de atât, brazilianul și-a asigurat cel de-al doilea titlu mondial din carieră.

Interlagos 1991

Până în 1991, Ayrton Senna nu obținuse niciodată victoria în Brazilia. Mai mult, brazilianul fusese descalificat pentru neregularități în 1988. Situația avea însă să se schimbe în 1991. Plecat din pole, Senna a controlat ostilitățile de o manieră categorică și totul se părea că se îndreaptă înspre o victorie sigură.

Totuși, cu câteva tururi înainte de finalul cursei, cutia de viteze s-a blocat în treapta a șasea, iar Senna a fost nevoit să-și folosească toată ființa pentru a obține probabil cea mai emoționantă victorie din istoria curselor de Formula 1, în uralele nebunești a peste 300000 de brazilieni. După cursă, Ayrton Senna a fost aproape de leșin, fiind nevoit să fie purtat pe umeri până la podiumul de premiere.

Monaco 1992

După calificările pentru Marele Premiu monegasc, Senna părea ieșit de tot din calculul pentru o a cincea victorie în Principat. Plecat de pe trei, brazilianul a profitat de breșa deschisă de Riccardo Patrese pentru a urca pe locul secund, fiind însă departe de Nigel Mansell.

Ceea ce părea o victorie facilă pentru Mansell, s-a transformat într-un infern. Cu șase tururi înainte de final, o pană lentă îl aduce pe britanic la boxe și pe Senna în fruntea cursei. Ce a urmat avea să devină probabil cea mai frumoasă cursă defensivă din istoria curselor de grand prix.

Într-un ritm aiuritor, Mansell l-a prins din urmă pe Senna în trei tururi, iar ultimele trei tururi ale cursei păreau suficiente pentru ca britanicul să-și treacă în sfârșit numele pe lista învingătorilor de la Monaco. Totuși, Senna nu a fost de acord cu doleanțele britanicului, care, a luptat până la leșin pentru victorie.

În cele din urmă, Ayrton Senna a menținut ștafeta de lider, în timp ce, Nigel Mansell a fost nevoit să se mulțumească cu locul secund. Mai mult, când a ieșit din monopost, Mansell a leșinat din cauza efortului supraomenesc de a încerca să-l învingă pe Senna.

Interlagos 1993

A doua victorie a lui Senna în Brazilia a venit fără prea multe emoții. Brazilianul a dominat de la un capăt la altul. Până aici, ce ar putea fi așa senzațional? Ei bine, mai toți specialiștii considerau Williams favorită clară la Interlagos, dat fiind succesul fără drept de apel obținut cu un an înainte de Nigel Mansell.

După sfârșitul cursei, Senna, marele erou local a fost purtat pe brațe până la podium. Din nefericire, atât pentru pilotul brazilian cât și pentru fanii săi, acela avea să fie ultimul său triumf și ultimul podium la Interlagos.

Donington 1993

Cel mai faimos start din istorie l-a avut în prim-plan pe Senna la Donington Park. Plecat al cincilea, brazilianul a ajuns pe prima poziție în câteva viraje. Un nou masterclass pe ploaie i-a adus una dintre cele mai legendare victorii din istorie, iar grație acestui succes, Senna urca pe o nesperată primă poziție a clasamentului general, dată fiind forma excepțională a tandemului format din Alain Prost și Williams.

 

Sursa: GP24
Photocredit: McLaren
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

GP24

Latest Posts

Don't Miss