Home F1 Damon Hill consideră că Sebastian Vettel poate redeveni competitiv alături de Aston...

Damon Hill consideră că Sebastian Vettel poate redeveni competitiv alături de Aston Martin

Vizualizări: 15645

2020 nu a fost cel mai bun an din carieră din Sebastian Vettel. După un sezon submediocru, pilotul german a părăsit echipa Ferrari după șase sezoane. Astfel, Vettel va concura începând cu 2021 pentru Aston Martin.

Sebastian Vettel a fost printre principalele nume în piața transferurilor anul trecut. După anunțul plecării iminente de la Ferrari și după anunțul semnării unui contract cu Aston Martin, germanul a fost unul dintre oamenii cei mai urmăriți în testele recent încheiate din Bahrain.

Despre situația pilotului german a discutat și Damon Hill. Campionul mondial din 1996 și-a exprimat încrederea asupra faptului că Sebastian Vettel va reveni în fruntea ierarhiilor alături de Aston Martin. Mai mult, fostul pilot britanic consideră că experiența adusă de Vettel va fi importantă pentru noul proiect.

“Câteodată, în perioada sa de la Ferrari, el părea puțin destabilizat de întreaga situația. Cred că au fost multe elemente politice la mijloc, care i-au spulberat încrederea în abilitățile sale. În mod cert nu ai nevoie de așa ceva, pentru că îți pierzi abilitățile de a conduce un monopost.” a declarat Damon Hill pentru Sky Sports.

“Încă cred că Sebastian Vettel poate fi capabil să concureze la adevărata sa valoare și să obțină podiumuri și victorii. Cred că alături de Aston Martin vom revedea cea mai bună variantă a lui Sebastian. Sper doar că a avut timp să-și reclădească încrederea în abilitățile sale.” a încheiat fostul campion mondial.

Sebastian Vettel are la activ patru titluri mondiale, toate adjudecate alături de Red Bull Racing, între 2010 și 2013. Germanul vine la Aston Martin după șase sezoane petrecute alături de Ferrari. Vettel va debuta pentru noua sa echipă pe 28 martie, cu prilejul Marelui Premiu al Bahrainului, gazda primei etape a noului sezon de Formula 1.

 

Sursa: Sky Sports
Photocredit: Aston Martin
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Exit mobile version