Home FRAS Campionatul National Rally-2 Rezumat Rally 2: George Marinescu si Arnold Caitanu obtin locul 3 la...

Rezumat Rally 2: George Marinescu si Arnold Caitanu obtin locul 3 la Iasi

Vizualizări: 11606

Recent încheiata competiție automobilistică din capitală Moldovei a propus un total de 10 probe speciale (8 în cadrul CNR2), la capătul cărora aveau să fie desemnați câștigătorii diferitelor categorii ale întrecerii.

Rezumat Rally 2: George Marinescu si Arnold Caitanu obtin locul 3 la Iasi

Echipajul timișorean își propunea, la startul raliului, obținerea unui loc pe podium, de natură să confirme ritmul bun afișat până acum pe macadam și să îngroașe zestrea de 48 de puncte deținute în clasamentul anual Rally 2. “Am pornit în ziua de vineri cu așteptări ridicate, dar din păcate, simpatia pe care o avem pentru proba specială “Cioca Boca” (parcursă de două ori în prima zi competițională), nu avea să se traducă în timpi competitivi. Ziua se încheie, totuși, cu un plus, evoluând în premieră pe Super-Speciala Râpă Galbenă și luând contact cu mulțimea de oameni din acel amfiteatru natural. Sâmbătă, am reușit să creștem ritmul și să ne bucurăm de un parcurs alert iar în ciuda unui moment dificil la finele ultimei treceri pe Cioca Boca, am reușit să obținem locul 3 al ierarhiei Rally 2 și locul 2 al Clasei A3.” a declarat George, la finalul raliului.

Notăm și evoluția extrem de bună a celuilalt echipaj timișorean, Mircea Samuil – Romain Gilles, cei doi obținând victoria în clasamentul Rally 2 și apropiindu-se de obținerea titlului de campioni naționali.

Iată configurația clasamentului general anual:

  1. Claudiu Albut        106 puncte
  2. Mircea Samuil       100 puncte
  3. George Marinescu 66 puncte
  4. Cosmin Salistean   59 puncte
  5. Florian Niturad      58 punctte

George Marinescu și Arnold Căițanu sunt susținuți de către NetBet, în calitate de partener principal, alături de Frigoglass și DataMaxLine.

  • Sursă: George Marinescu
  • Photocredit: George Marinescu
Sursa:
Photocredit:
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Exit mobile version