Home F1 Marele Premiu al Belgiei 2021 – Avancronica – Pirelli Report.

Marele Premiu al Belgiei 2021 – Avancronica – Pirelli Report.

Vizualizări: 10444

Există puține separări între primele două echipe din Formula 1, până acum a fost un sezon cu momente destul de aprinse uneori. Acum, când pauza de vară a ajuns la sfârșit, ne așteptăm ca ambele echipe să iasă din arme în flăcări la Marele Premiu al Belgiei.

Marele Premiu al Belgiei

De ce am ales aceste pneuri:

  • Formula 1 revine după pauza de vară cu compozițiile din mijlocul gamei pentru Marele Premiu al Belgiei de la Spa-Francorchamps: prima cursă a celei de-a doua triple din sezonul 2021. În Belgia C2 va fi pneul P Zero Alb hard, C3 va fi pneul P Zero Galben medium și C4 va fi pneul P Zero Roșu soft.
  • Aceasta este o nominalizare identică cu aceea de anul trecut, care a fost cu un pas mai soft decât nominalizarea din 2019.
  • Spa, bine-cunoscut drept unul dintre cele mai frumoase circuite din calendar, include o serie mare de solicitări diferite pe cel mai mare tur de pistă al sezonului.

Caracteristicile pistei:

  • Spa – localizat la poalele Ardenilor – este sinonim cu vremea schimbătoare, care poate de asemenea varia în diverse zone ale circuitului. Deși anul trecut cursa s-a derulat pe uscat, a existat mereu o mare șansă de a vedea la lucru pneurile de ploaie Cinturato, la un moment dat în weekend.
  • Forțele care apasă asupra pneurilor în Marele Premiu al Belgiei sunt ridicate, în special în faimosul complex Eau Rouge – Raidillion, unde pneurile sunt subiectul unei compresii feroce și forțe ridicate pe una dintre cele mai rapide zone ale pistei.
  • Kemmel Straight de aproape 800 de metri lungime, are efectul de a răci pneurile, ceea ce afectează aderența în următoarele viraje. În fapt, din ieșirea din La Source și până la Les Combes (care vine după Kemmel Straight) este o distanță de peste doi kilometri în care nu se frânează.
  • Marele Premiu al Belgiei de anul trecut a fost câștigat printr-o strategie cu o singură oprire, medium-hard: aceeași strategie fiind aleasă de cei trei clasați pe podium. Ei au schimbat pe parcursul unei perioade de safety car din turul 11 ceea ce a influențat strategia, toți, mai puțin doi piloți s-au oprit sub safety car.

Formula 3: la ce ne așteptăm:

  • A cincea etapă din campionatul de Formula 3 va avea loc la Spa utilizându-se pneurile P Zero Galben medium, o singură compoziție fiind mandatată prin regulament pentru fiecare cursă. Această compoziție oferă cel mai bun compromis între performanță și anduranță, având în vedere solicitările extreme de la Spa.
  • Medium este de asemenea și pneul adus (pentru utilizare în antrenamente) de la precedenta cursă din Ungaria. Anul acesta, cu trei curse per weekend, piloții F3 primesc câte cinci seturi de pneuri slick, precum și câte două seturi de pneuri de ploaie per weekend. Aceste pneuri de ploaie ar putea fi în mod special utile la Spa.

Mario Isola – Head of F1 and Car Racing:

Marele Premiu al Belgiei marchează a treia noastră vizită la Spa într-o singură lună, în contexte foarte diferite, după Spa 24 de ore, Ypres Rally Belgium – care a avut ziua finală la Spa – și acum Formula 1. Solicitările acestei piste, în special când vine vorba de vreme, sunt bine-cunoscute, la fel cum sunt și solicitările asupra pneurilor”.

Anul trecut primii trei s-au calificat cu pneul medium, în timp ce soft s-a dovedit un pas important în privința aderenței, dar necesită mult mai mult management, nefiind astfel considerat optim pentru cursă. Majoritatea piloților au trecut de pe medium pe hard, cu un pitstop  dictat de apariția safety car-ului în turul 11 pentru cei mai mulți dintre ei. Astfel că s-ar putea să vedem un interesant mix de strategii anul acesta.”

Unde să urmăriți Formula 1 în acest weekend:

  • Vineri 27.08.2021, 12:30 – 13:30, Antrenamente Libere I
    F1TV Pro, Digisport 2, Looksport+
  • Vineri 27.08.2021, 16:00 – 17:00, Antrenamente Libere II
    F1TV Pro, Digisport 2, Looksport+
  • Sambata 28.08.2021, 13:00 – 14:00, Antrenamente Libere III
    F1TV Pro, Digisport 3, Looksport 2 HD, Telekom Sport 3 HD
  • Sambata 28.08.2021, 16:00 – 17:00, Calificări
    F1TV Pro, Digisport 3, Looksport HD, Telekom Sport 2 HD
  • Duminica 29.08.021, 16:00 – 18:00, Cursa
    F1TV Pro, Digisport 1, Digi 4K, Looksport HD, Telekom Sport 2 HD

Alte știri Pirelli:

  • Pirelli  a fost la Spa ultima dată chiar în urmă cu două săptămâni, pista fiind scena finalei pentru Ypres Rally Belgium, câștigat de eroul local și pilot al Hyundai, Thierry Neuville.
  • Cursa de 24 de ore de la Spa de la începutul lunii a fost câștigată de echipajul Ferrari format din Come Ledogar, Nicklas Nielsen și Alessandro Pier Guidi, aceasta fiind prima victorie a constructorului italian din 2004 încoace.
  • Ferrari, McLaren și Mercedes au participat la cel mai recent test pentru pneurile de 18 inch pentru 2022 după Marele Premiu al Ungariei: doar o singură sesiune pentru teste se va mai desfășura anul acesta la mijlocul lui septembrie.

Mai multe știri despre Campionatului de Formula 1 găsiți AICI.

Sursa: GP24 / Pirelli
Photocredit: Pirelli / Getty Images
Sponsor: Pirelli

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Exit mobile version