Home Breaking News Marc Marquez se impune in Malaezia dupa ce Valentino Rossi a cazut...

Marc Marquez se impune in Malaezia dupa ce Valentino Rossi a cazut din pozitia de lider

Vizualizări: 32762

Deja incoronat campion mondial al clasei regine, Marc Marquez (Repsol Honda) a mai obtinut o victorie, a 9-a din 2018, profitand de greseala fatala comisa de Valentino Rossi (Yamaha Movistar) cu cateva tururi inainte de final. Alex Rins (Suzuki Ecstar) si Johann Zarco (Monster Yamaha Tech3) si-au disputat locul secund pe podium, spaniolul avand in cele din urma castig de cauza.

Valentino Rossi a plecat ca din pusca de pe pozitia a doua a grilei de start si a preluat conducerea dupa primul viraj, devansandu-l pe Johann Zarco. Marc Marquez a avut si el un start de exceptie, progresand de pe 7 pana pe 4.

Jack Miller a inceput bine cursa, aflandu-se la un moment dat pe locul al 3-lea, insa a fost inghitit rapid de piloti precum Marc Marquez, Andrea Iannone (Suzuki Ecstar) sau Dani Pedrosa (Repsol Honda).

Primul incident l-a avut ca protagonist pe Iannone, italianul cazand in ultimul viraj si parasind cursa.

Johann Zarco nu a putut tine ritmul cu Valentino Rossi, care inlantuia tururile cu record de cursa, si a fost depasit in scurt timp de campionul Marquez. Ajuns in pozitia secunda, pilotul Honda a inceput sa raspunda timpilor stabiliti de italian.

Cu 5 tururi ramase, diferenta dintre Rossi si Marquez ajunsese la doar 7 zecimi de secunda. Pilotul Yamaha s-a vazut nevoit sa accelereze ritmul, iar aceasta presiune a adus dezastrul – cu 4 tururi ramase, Rossi a pierdut fata modelului YZR-M1 in virajul 1, lasandu-i lui Marquez cale libera spre victorie.

Cu pneul spate vizibil uzat, Johann Zarco nu a putut opune rezistenta in batalia pentru locul 2 unui excelent Alex Rins. De cei doi s-a apropiat amenintator in final si castigatorul de la Phillip Island, Maverick Vinales (Yamaha Movistar), insa spaniolul a acuzat si el problemele de pneuri si a trebuit sa se multumeasca cu locul 4.

Dani Pedrosa a terminat al 5-lea dupa o prestatie solida, egaland cel mai bun rezultat din 2018. Andrea Dovizioso a terminat abia al 6-lea, insa abandonul lui Rossi ii asigura matematic titlul neoficial de vicecampion.

Alvaro Bautista, revenit la motorul GP17 oferit de echipa Angel Nieto, si-a mentinut seria buna de rezultate, incheiind al 7-lea. Pilotii Alma Pramac Racing l-au urmat, cu Jack Miller in fata lui Danilo Petrucci, in timp ce top 10-ul a fost comepletat de eroul local, Hafizh Syahrin (Monster Yamaha Tech3). Malaezianul plecase tocmai de pe locul 23.

La general, cu o singura etapa ramasa de disputat, singurele puncte fierbinti raman batalia pentru locul 3, dintre pilotii de uzina Yamaha (Rossi are in prezent doar 2 puncte peste Vinales, 195 fata de 193), respectiv batalia pentru locul 5: Alex Rins si Johann Zarco au amandoi cate 149 de puncte, Cal Crutchlow 148, Danilo Petrucci 144, Andrea Iannone 133, iar Jorge Lorenzo 130. In aceste conditii, ne putem astepta ca finala de la Valencia sa fie una spectaculoasa.

credit foto – Arizona Daily Star

Sursa:
Photocredit:
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Exit mobile version