Home Moto MotoGP Jack Miller încheie în frunte în prima zi din Qatar

Jack Miller încheie în frunte în prima zi din Qatar

Vizualizări: 15886

Prima zi a weekendului inaugural al motomondialului a debutat cu primele două sesiuni de antrenamente ale clasei mari, MotoGP. Jack Miller a semnat cel mai rapid tur cronometrat al zilei, australianul respectându-și din plin statutul de favorit la victorie.

Ziua a debutat la lumina zilei cu primul antrenament liber. Încă din primele minute, Johann Zarco a pus motocicleta la pământ. Din fericire, francezul nu a suferit nici o accidentare, ba chiar a revenit câteva minute mai târziu în șaua motocicletei sale.

Sesiunea a fost lipsită de evenimente majore. Franco Morbidelli a semnat referința, fiind urmat îndeaproape de Aleix Espargaro și Jack Miller, care, în încercarea disperată de a face un personal best, a ieșit larg în decor cu câteva secunde înainte de finalul primei sesiuni.

Cel de-al doilea antrenament liber, desfășurat de această sub nocturnă a fost la discreția celor de la Ducati. Jack Miller a semnat referința absolută a zilei fiind urmat foarte îndeaproape de Francesco Bagnaia, într-un 1-2 pentru gruparea din Bologna. Mai mult, în top cinci și-a făcut locul și Johann Zarco, pe locul patru.

Între cei trei piloți Ducati, l-am regăsit pe Fabio Quartararo. Francezul a cel mai bun pilot Yamaha și s-a clasat pe locul al treilea. Topul primilor cinci clasați a fost completat de Alex Rins, cel mai bine clasat pilot non Ducati sau Yamaha. Printre primii zece clasați în prima zi de concurs din Qatar, i-am mai regăsit, în ordine, pe Maverick Vinales, Franco Morbidelli, Aleix Espargaro, Valentino Rossi și Pol Espargaro.

Marea dezamăgire a zilei a fost dată de evoluția foarte modestă a lui Joan Mir. Spaniolul a încheiat abia pe 11, iar misiunea de a își apăra titlul mondial din 2020 nu a debutat tocmai bine. În spatele său, Alex Marquez, Jorge Martin, Takaaki Nakagami și Enea Bastianini au fost ceilalți piloți din top 15.

Brad Binder a fost și el unul dintre piloții care au dezamăgit în sesiunile de vineri, sud africanul realizând abia al 16-lea timp. Luca Marini, Stefan Bradl, Miguel Oliveira și Danilo Petrucci au completat top 20, în timp ce, ultimii clasați au fost Iker Lecuona și Lorenzo Savadori.

Acțiunea clasei MotoGP din Qatar va continua astăzi cu ultimele două sesiuni de antrenamente libere, FP3 și FP4, dar și cu sesiunea de calificări care va determina ordinea pe grila de start pentru întrecerea de duminică seară.

 

Sursa: GP24
Photocredit: Ducati
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Exit mobile version