Home F1 FP3 la Portimao-Bottas conduce

FP3 la Portimao-Bottas conduce

Vizualizări: 10015

Bottas conduce plutonul în toate sesiunile de antrenamente de la Portimao. În FP3, Lewis Hamilton (P2) a reușit să recupereze și să se apropie de coechipierul său, însă Max Verstappen (P3), arată din nou că Red Bull reprezintă o competiție serioasă pentru Mercedes. Totuși Bottas a fost imbatabil, reușind să ajungă la 1m16.654s pe tur.

Deși limitele circuitului au fost revizuite, multe tururi înregistrate de piloți, au fost șterse, din nou, pentru greșeli în virajele 1 și 4. Alex Albon a venit la 0.3 secunde de Verstappen, situandu-se pe locul 5, în timp ce Pierre Gasly, după un FP2 dramatic, a reușit să ajungă pe poziția a 4-a.

Charles Leclerc se luptă să se mențină în top 6, pentru a dovedi că noile upgrade-uri de pe monopost, aduc echipa Ferrari într-o lumină mai bună, dar Sebastian Vettel, ratează din nou zona punctelor, venind pe locul 11, după ce a rupt o gură de canalizare, fiind nevoie să se întrerupă sesiunea, cu un minut înainte de final.

Carlos Sainz, care a primit un motor nou, turbo și MGU-H, a rămas pe locul 7, iar pilotul Racing Point, Sergio Perez, l-a urmat pe 8. Lando Norris și-a adus monopostul pe 9, și a fost ultimul din pluton care a rămas la mai puțin de o secundă de lider.

Top 10 a fost completat de Esteban Ocon, în timp ce, colegul său, Daniel Ricciardo, a avut o defecțiune la sistemul DRS, care l-a lăsat pe locul 14. Intre piloții de la Renault, s-au situat Daniil Kvyat (P12) și Kimi Raikkonen (P13).

George Russell (Williams), a fost mai rapid decât Lance Stroll (P16) în FP3, terminând pe poziția a 15-a, iar Antonio Giovinazzi, a rămas pe 16.

Ultimii din pluton au fost, piloții Haas, Kevin Magnussen și Romain Grosjean, pe 18 și 20, fiind despărțiți de Nicholas Latifi.

Sursa:
Photocredit:
Sponsor:

Ați ajuns la finalul articolului. Echipa GP24 vă mulțumește pentru că l-ați citit și speram că v-a plăcut conținutul. Pentru mai mult content de calitate, știri și articole pertinente scrise de oameni pasionați de motorsport, vă recomandam să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook GP24 și să ne dați un like/follow pentru a fi mereu la curent cu noile evenimente din lumea motorsportului.

Pagina de Facebook GP24: Faceți clic aici pentru a vizualiza

Exit mobile version